Firma directorilor de la RMGC, în insolvență cu datorii de aproape 20 de milioane de euro. Total Business Land a avut în 2023 afaceri de 92 de milioane de lei, bani proveniți aproape exclusiv din contracte cu statul
Firma directorilor de la RMGC, în insolvență cu datorii de aproape 20 de milioane de euro. Total Business Land a avut în 2023 afaceri de 92 de milioane de lei, bani proveniți aproape exclusiv din contracte cu statul
Una dintre companiile private cu cea mai fulminantă evoluție din ultimii ani, în România, cu sediul central la Alba Iulia, a intrat în insolvență cu datorii de 95 de milioane de lei (19 de milioane de euro). Total Business Land SRL Alba Iulia este deținută de foști și actuali directori din firma Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) SA, inițiatoarea proiectului minier eșuat din Munții Apuseni.
Potrivit ultimului bilanț contabil publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, aferent anului 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de aproape 92 de milioane de lei și un profit net de circa 570.000 de lei.
La finalul anului trecut, Total Business Land SRL avea 773 de angajați, în peste 20 de puncte de lucru aflate în mai multe județe. Analiza bilanțurilor contabile din ultimii ani surprinde dublarea cifrei de afaceri, de la un an la altul: 13,4 milioane de lei în 2020, 24,1 milioane de lei în 2021, 49,4 milioane de lei în 2022, când s-a înregistrat și recordul de profit: 10,8 milioane de lei. Banii au fost obținuți aproape exclusiv din contracte cu instituții sau companii ale statului.
Legătura cu proiectul Roșia Montană
Decizia privind intrarea în insolvență a fost pronunțată în 11 aprilie 2024, la doar o lună de zile de la data la care Tribunalul Arbitral al ICSID a pronunțat hotărârea favorabilă României în procesul intentat de compania canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar al RMGC SA.
România are de recuperat de la Gabriel Resources aproape 10 milioane de dolari în urma litigiului legat de Roșia Montană. Administratorii RMGC sunt trei români: Dragoș Tănase, George Bogdan Petrescu și Nicolae Gruia Suciu. Toți trei sunt asociați în firma Total Business Land SRL alături de alte persoane care au avut legături cu RMGC: Nicolae Horea Avram, Adrian Glogor, Elena Aurelia Lorincz, Cezar Ilie Marin și Marius Traian Todor. Ultimul este administratorul Total Business Land SRL.
Citește și: Profesorul universitar Cristian Păun, despre procesul privind Roșia Montană: „Aurul de la Roșia Montană este pus pe tavă ”gratis” celor de la Roşia Montană Gold Corporation”
Firma a fost înființată în 2015, la Alba Iulia, și se ocupă cu „Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”. Practic, societatea și-a început activitatea în 2018, când a câștigat și primele contracte cu statul, respectiv cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Societatea a încheiat în ultimii ani peste 100 de contracte cu ANCPI, cu valori cuprinse între 300.000 și 2,5 milioane de lei.
Alte contracte au fost încheiate cu Transgaz (contract de 60 de milioane de lei), CNAIR (mai multe contracte cu valori între 600.000 și un milion de lei), Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și zeci de primării. Contractele derulate cu administrațiile locale se referă la cadastrarea gratuită a imobilelor, activitate finanțată din fonduri europene.
Credite mari acordate de CEC Bank
Creditorul principal al firmei este CEC Bank, care a și înregistrat la instanță o cerere pentru declanșarea insolvenței. Banca de stat are de recuperat credite totale în valoare de 38 de milioane de lei. În 8 aprilie 2024, administratorii Total Business Land au cerut, la rândul lor, insolvența, iar cererea băncii a fost calificată drept cerere de creanță.
Potrivit deciziei Tribunalului Alba, din 11 aprilie 2024, societatea se afla la momentul deschiderii procedurii generale a insolvenței „în încetare de plăți”. Unul dintre motivele invocate de reprezentanții firmei a fost faptul că în 2023 au crescut semnificativ cheltuielile operaționale, în contextul contractelor derulate cu ANCPI, suma depășind cu peste 33 de milioane de lei valoarea veniturilor facturate. De asemenea, s-a mai susținut că, tot anul trecut, nu s-au realizat venituri de 41 de milioane de lei reprezentând servicii și lucrări nerecepționate din motive diferite de către partenerii contractuali.
„Pentru a compensa acest decalaj semnificativ între venituri și cheltuieli s-au contractat credite și linii de credit în valoare semnificativă, la care se adaugă și creditele anterioare anului 2023”, au mai susținut reprezentanții companiei. Lista creditorilor cuprindea, la data deciziei instanței, datorii totale de 95,5 milioane de lei și lichidități bănești disponibile de doar 1,4 milioane de lei. Administratorii au mai susținut că vor să pună în aplicare un plan de reorganizare a activității, având în vedere că societatea „are în derulare aproximativ 500 de contracte având ca obiect prestări de servicii și lucrări, iar valoarea cumulată a serviciilor și lucrărilor rămase a fi decontate este de aproximativ 286 de milioane de lei”.
RMGC, creditor la TBL
Până în prezent, au depus cereri de creanță 43 de persoane juridice și două instituții: Primăria Alba Iulia și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Pe lista creditorilor apare și RMGC SA. Gabriel Resources, acționarul principal al companiei miniere cu sediul în județul Alba, a creditat, în 2018, societatea Total Business Land cu 900.000 de dolari. În martie 2023, valoarea datoriei ajunsese la 500.000 de dolari.
Informația apare în comunicările din iunie 2023 și iunie 2022, transmise acționarilor, înainte de adunările generale anuale. Tribunalul Alba va verifica dosarul privind insolvența firmei directorilor de la RMGC în 27 iunie 2024.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei
19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci