Finanţarea pentru lucrările de finalizare a căminului cultural din Pâclișa a fost reluată de Primăria Alba Iulia. Proiectul, abandonat din 2016
Primăria a lansat marţi, 23 iunie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o licitaţie pentru servicii de completare/actualizare proiectare şi execuţie pentru obiectiv investiţii „Construire cămin cultural, cabinete medicale si muzeu etnografic”.
Valoarea totală estimată a contractului este de 2.722.838,55 de lei, fără TVA. Contractul vizează continuarea lucrărilor la noul cămin cultural din Pâclişa o investiţie ce a fost aprobată în 2012 şi oprită patru ani mai târziu.
Cartierul Pâclişa al municipiului Alba Iulia va avea, în final, cămin cultural, în care vor funcţiona cabinete medicale şi un muzeu etnografic.
Consilierii locali au aprobat în luna mai indicatorii tehnico-economici actualizaţi. „Lucrările de construire pentru realizarea obiectivului de investiţii „Construire cămin cultural, cabinete medicale şi muzeu etnografic” Pâclişa au fost contractate iniţial în 2014, pentru ca în anul 2016 să fie oprite prin rezilierea contractului încheiat cu Fininvest SRL datorită nerespectării termenelor contractuale. Până la acea dată a fost executată parţial structura de rezistenţă, zidării de închidere şi hidroizolaţii. Pentru finalizarea obiectivului este necesară reluarea lucrărilor, în acest sens impunându-se completarea/actualizarea documentaţiei tehnice”, se precizează în caietul de sarcini.
Imobilul se află pe strada Carpenului 129 A, are suprafaţa desfăşurată de 979,10 mp şi cea construită de 157.50 mp, iar valoarea totală actualizată a investiţiei este de 4.351.699,52 lei (inclusiv TVA). Funcţiunile diferitelor spaţii sunt următoarele: Parter (arie utilă 134 mp): acces sala festivităţi, grup sanitar pacienţi, grup sanitar personal, cabinet Medicină Dentară, cabinet Medicină Generală, sală tratamente, sterilizare, depozit deşeuri, acces dispensar, centrală termică, sală aşteptare (supantă); Demisol 1 (arie utilă 325,9 mp): sală festivităţi (196,12 mp), grup sanitar, vestiar, bucătărie, preparare legume/carne/peşte, oficiu, spălător veselă, terasă acoperită, scară exterioară; Demisol 2 (arie utilă 160,4): muzeu etnografic (160,37 mp), terasă acoperită, scară exterioară; Demisol 3 (arie utilă 103 mp): hol, centrală termică, depozitare, birou, grup sanitar, terasă acoperită. Ofertele pot fi depuse până la data de 10 iulie 2020. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]