Sport

Final incendiar în Divizia A1! Darko Zakoč – antrenor la Rapid, adversar în lupta la titlu pentru Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Final incendiar în Divizia A1 de volei feminin, când mai sunt două runde din sezonul regular care programează dueluri între primele 3 clasate. Interesantă va fi lupta pentru supremație în condițiile în care sârbul Darko Zakoč, ultima dată la PAOK Salonic, a fost numit antrenor principal la Rapid București, înlocuindu-l pe Dragan Nesic!

O nouă suplimentară de interes este dată de revenirea lui Zakoč în România, reputatul tehnician făcând istorie la echipa din „Mica Romă” pe care a pregătit-o timp de 7 ani, până în 2021, perioada în care a reușit un bilant fabulos: 5 titluri naționale, 3 Cupe ale României, plus 3 finale europene, Champions League, CEV Cup și Challenge Cup.

Extrem de apreciat în „Mica Romă” Zakoc a primit, în 2017, alături de Adina Salaoru, titlul de cetățean de onoare al Blajului.

Sâmbătă, 9 martie, Zakoc debutează pe banca Rapidului în disputa cu CSM București, iar în ultima rundă a returului este tocmai o deplasare la Blaj, un meci special programat duminică, 17 martie, ora 16.00.

Pe de altă parte, Volei Alba Blaj, lider în acest moment, are sâmbătă (ora 18.30) un meci extrem de dificil, deplasare la CSM Lugoj, ocupanta locului secund, cu două puncte mai puțin.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul și au câștigat, 2-1 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie externă, în deplasare cu Gloria Bistrița, în a doua rundă a play-out-ului SuperLigii feminine, scor 2-1 (1-1) Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu  | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]

Citește mai mult