Filmul săptămânii la Cinema Dacia: ”Elysium”, cu Jodie Foster și Matt Damon
Cinema ”Dacia” din Alba Iulia vă invită, în perioada 30 august – 4 septembrie, să vizionați filmul SF ”Elysium”, în regia lui Neill Blomkamp, cu Jodie Foster, Matt Damon, Sharlto Copley.
”În anul 2154, omenirea este împărţită în două clase sociale: cei extrem de bogaţi, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium şi restul oamenilor, prizonieri pe un Pământ suprapopulat, cu resursele naturale epuizate. Disperaţi, aceştia din urmă ar face orice ca să scape de sărăcia şi mizeria în care trăiesc. Singurul care ar putea aduce egalitate între aceste cele două lumi este Max (interpretat de Matt Damon), care este nevoit să accepte o misiune periculoasă şi ieşită din comun. Riscându-şi viaţa, el se va duce pe Elysium, unde va avea de înfruntat forţele de represiune conduse de Secretarul Delacourt (Jodie Foster). Dacă reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit misiunea, Max îşi va salva nu numai propria viaţă, ci şi pe a altor milioane de oameni de pe Pământ”, se arată în prezentarea pe scurt a filmului de pe cinemagia.ro.
Filmul rulează de luni până miercuri, de la orele 15.00 și 17.30 și de vineri până duminică de la 15.00, 17.30 și 20.00 (joi – închis). Prețul unui bilet este de 6 lei. Spectacolele de la ora 15.00 beneficiază de preț redus – 4 lei.
FOTO: cinemagia.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026
Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]
VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”
Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]
UPDATE FOTO | INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova
INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova Incendiu în Gârbova de Sebeș, sâmbătă după amiază. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine in cooperare cu Detașamentul de pompieri Mircurea Sibiului pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Gârbova. Din informațiile preliminare este […]