Festivalul-tabără ”Întregalde Folk” 2015, în 8-12 iulie: Concurs cu premii, concerte și aniversarea a 25 de ani de la evenimentele din Piața Universității
Cea de-a treia ediție a Festivalului Întregalde Folk va celebra, anul acesta, nu doar cultura folk, ci și împlinirea a 25 de ani de la evenimentele din Piața Universității, la care o parte din organizatori și artiști au participat personal. Festivalul va avea loc între 8 si 12 iulie 2015, în satul Ivăniș, comuna Întregalde, județul Alba.
Noutatea acestei ediții constă în organizarea unei seri speciale care va fi dedicată evenimentelor din Piața Universității din 1990. Organizatorul festivalului, Stelian Maria, a luat parte personal la aceste evenimente înainte de a emigra în Suedia, unde a pus bazele acestui festival.
Stelian Maria, Vlad Galis și Dr. Barbi, care au fost împreună în balconul Universității în timpul “golaniadei”, vor susține pe 9 iulie, de la ora 22:00, recitalul live unplugged “Remember -Piata Universității – 25 de Ani – EROII NU MOR NICIODATĂ!”. Artiștii vor readuce publicului cântecele “huliganilor” care au răsunat în ”tribuna democrației” în acea perioadă, înainte ca manifestația anticomunistă să fie oprită brutal de politicienii acelor vremuri. ”Ediția de anul acesta este dedicată victimelor Pieței Universității 1990. Vor vorbi prin vocile noastre, sunt 25 de ani de-atunci”, declară Stelian Maria.
Ca și până acum, Întregalde Folk 2015 încurajează arta și turismul rural în regiunea Întregalde, o zonă locuită a munților Apuseni în care natura a fost păstrată aproape intactă. „Această tabără a menestrelilor a reușit în doar două ediții să reașeze un mic sat, aproape părăsit, pe harta României și a Europei. Sperăm să redăm zonei oamenii pe care îi merită”, spune Stelian Maria. Corturile, artiștii din România și din afara ei, mâncarea la cazan, plăcintele coapte la foc de lemn, drumețiile după ciuperci, fructe de pădure și plante medicinale, jocurile pentru copii și focurile de tabără vor fi prezente la Întregalde Folk, ca în fiecare an. Nu vor lipsi nici concertele de folk, jazz și blues, nici concursul de interpretare pentru începători și avansați.
Concertele din acest an vor fi susținute de Glenn Silverious John (Pakistan), Emeric Imre, Raluca Cismaru, Daniel Făt, Oana Dragomir, Felicia Pop, Nelu Pitic cu Daniel Julean și ”Trupa de serviciu”, Adi Mitescu, Daniel Oprița și Puiu Bretoiu, Denisa Moga, Ștefan Rareș Capătă, Cristi Bordaș și Laura Gaspar, Barock Group, Vlad Galis, Dr. Barbi, Stelian Maria, Flaviu Tuliciu, New Levites, Nicu Zotta, Cătălin Ungureanu, Tituș Constantin, Cătălin Stepa, Adi Beznă și Florin Thomits.
Concursul de interpretare, cu cea mai mare valoare a premiilor din ultimii ani, va fi împărțit în două secțiuni: Începători și Avansați. Participanții vor fi selectați în urma unei preselecții organizate pe 8 iulie, la ora 17:00. La concurs pot participa orice artişti folk care cântă individual sau în trupă, indiferent de vârstă. Aceştia se pot înscrie în preselecţie la fața locului sau online, până pe data de 5 iulie (cu nume, prenume, vârstă, oraș și un nr. de telefon al părinților în cazul participanților minori), la adresa: [email protected]. Nu există taxă de înscriere.
Premiile, cu o valoare totală de peste 5.500 lei, au fost denumite după artiști renumiți și după cele mai cunoscute atracții naturale ale zonei Întregalde. Acestea constau în:
Categoria Avansați:
Premiul I “Întregalde Folk” – 1000 lei
Premiile ”Alexandru Zărnescu”, ”Tatiana Stepa”, ”Florian Pittiș” și ”Valeriu Sterian” – 400 lei fiecare
Premiile ”Anda Călugăreanu”, ”Gil Ioniță”, ”Nicu Vladimir” – 200 lei fiecare
Categoria Începători (copii)
Premiul I ”Întregalde Folk” – o chitară Ibanez IJV50 JamPack Quick Start în valoare de 700 lei
Premiul ”Cristian Pațurcă” – 250 lei
Premiile ”Emilian Onciu”, ”Ivăniș” și ”Poiana Narciselor” – 200 lei fiecare
Premiile ”Huda lui Papară”, ”Găldioara” și ”Cel mai tânăr concurent” – 150 lei fiecare
Pensiunea Cetatea Caraiman, din Bușteni, va oferi cazare gratuită timp de două nopți pentru fiecare copil care va trece de preselecție și pentru părinții acestuia.
DETALII ORGANIZATORICE (LOCALIZARE, CAZARE, ALIMENTE):
Localizare: Festivalul se va desfăşura în satul Ivăniş, comuna Întregalde, judeţul Alba. Este o zonă retrasă de munte, fără iluminare stradală sau semnal la telefon (cu excepția rețelei Telekom, fosta Cosmote). Participanții sunt încurajați să aibă la ei haine groase, de seară, pelerină de ploaie, lanternă și bocanci. Drumul este asfaltat până la locația festivalului. Coordonatele GPS sunt:
Latitudine, longitudine: 46.2268997, 23.3810379 ; N46° 13.614′, E023° 22.8623′
Cazarea se poate face la cort, contra unei taxe de camping de 10 lei/noapte, la locația festivalului. De asemenea, în apropiere se află tabăra Roica, cu 60 de locuri de cazare și sală de mese.
Alimente: organizatorii vor pregăti mâncare la fața locului (supă de pui asiatică, ghiveci suedez, clătite cu dulceață și frișcă, frigărui, hot-dog, sandvișuri, mici, cafea), însă participanții sunt invitați să își aducă și propriile alimente. La câțiva kilometri de locația festivalului există două chioșcuri cu alimente, țigări și băuturi.
Organizatori: Stelian Maria în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea Serviciilor de Turism şi Agrement. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
