Ştirea zilei

Fermier condamnat la închisoare cu suspendare după ce a declarat în fals că deține sute de bovine și a primit ilegal subvenție de la stat lReprezentantul Asociației Crescătorilor de Taurine Mogoş mai trebuie să plătească daune de 687.665 de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un fost președinte al unei asociații de creștere a animalelor din comuna Mogoș a primit o nouă condamnare penală, de această dată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

M. Iosef a primit pedeapsa de 2 ani și 9 luni de închisoare plus o amendă penală de 4.200 de lei. Judecătoria Câmpeni a decis, prin hotărârea pronunțată în 30 iulie 2019, să suspende executarea pedepsei pe o perioadă de 4 ani.

În 2016, același inculpat a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă din fonduri europene. În noul dosar, parte vătămată este Centrul Județean Alba al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură.

Bărbatul este acuzat că, în calitate de reprezentant al asociației, ar fi declarat în fals că deține peste 400 de bovine pentru care a primit subvenție din partea statului.

Prejudiciu cauzat APIA se ridică la suma totală de 687.665 lei, care include debit principal și dobânzi, respectiv penalități.

De altfel acesta a fost obligat să plătească suma respectivă de bani către instituția menționată. Instanța a constatat că nu a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina acestuia şi a respins solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

A primit nu mai puțin decât șase condamnări: 1 an şi 6 luni închisoare și 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; 3.200 lei și 3.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii fals în declaraţii prev; 6 luni închisoare și tot 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată, existând 602 acte materiale, respectiv 107 acte materiale; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii fals informatic (430 acte materiale). În final, prin contopire, a rezultat pedeapsa de 2 ani și 9 luni de închisoare și 4.200 de lei amendă penală.

”Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se precizează în minuta deciziei de la Judecătoria Câmpeni.

M. Iosef mai trebuie să urmeze un curs de calificare profesională și să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Sebeș sau Spitalul Municipal Sebeș.

Instanța a mai dispus desființarea tuturor înscrisurilor falsificate de către inculpat. ”Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii şi anume ștergerea in aplicația informatică Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor utilizată de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a înregistrărilor potrivit cărora M. I. a fost deținătorul unui număr de 108 bovine aflate în cadrul exploataţiei cu codul (…) 1 şi respectiv că Asociaţia Crescătorilor de Taurine Mogoş deţine 301 bovine în cadrul exploatației cu codul (…) și un număr de 21 bovine în cadrul exploatației cu codul (…), după cum rezultă din înscrisurile (raport individual animal) înaintate cu adresa (…) de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor”, se mai precizează în documentul emis de instanță. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult