Fericiţi cei săraci…

Cel mai recent raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, din cadrul Academiei Române, are nişte concluzii paradoxale, bazate pe un sondaj de opinie imparţial şi profesionist. Astfel, cu 2.332 de euro venit mediu disponibil pe an, pe persoană, încă din anul 2008 ne situăm la cel mai scăzut nivel de salarizare din Europa: de două ori mai puţin decât Ungaria, de trei ori mai puţin decât Cehia şi de peste 11 ori mai puţin decât Danemarca. De menţionat că nici această medie nu este edificatoare întrutotul, deoarece ea ascunde o creştere a polarizării salariilor (adică unii mult prea mult, iar alţii mult prea puţin) ajungându-se la situaţia reală că în România una din cinci persoane angajate trăieşte sub pragul de sărăcie! Deci nu nemunca atât de des adusă în discuţie de guvernanţi este cauza căci, iată, o cincime din populaţia angajată nu reuşeşte să scape de mizerie prin muncă… În ceea ce priveşte structura veniturilor, iarăşi se observă un dezechilibru: în timp ce ponderea salariilor a rămas cam aceeaşi ca la începutul anilor ’90, ponderea pensiilor, a ajutoarelor sociale şi a indemnizaţiilor a crescut de la 12% la 25%, în timp ce ponderea autoconsumului a scăzut de la 20% la 8%. Bunăstarea subiectivă (nivelul de mulţumire a oamenilor faţă de veniturile lor) este mai scăzută decât acum 20 de ani, căci 31% declară că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar (faţă de 18% în 1992). Optimismul a ajuns şi el la cote alarmante: la întrebarea referitoare la condiţiile de viaţă peste 10 ani, doar 20% apreciază că acestea vor fi mai bune (faţă de 66% în 1990 şi 48% în 2006). Adică încrederea în viitorul ţării a scăzut de peste trei ori în ultimii 20 de ani. A scăzut drastic şi încrederea în guvernanţi: 80% dintre români consideră că ţara este condusă rău sau foarte rău (faţă de 19% în 1990 şi 49% în 2006), iar 86% se declară nemulţumiţi de viaţa politică în general (faţă de 47% în 1990 şi 62% în 2006).
Cu toate acestea, deci, în ciuda faptului că românii sunt tot mai nemulţumiţi de calitatea vieţii, de venituri, de viaţa politică şi de viaţa socială în general, apare paradoxul: mulţumirea românilor faţă de realizările personale este în creştere, precum şi satisfacţia pentru viaţa de familie. Astfel, 62% dintre români sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de ceea ce au realizat în viaţă, iar 21% se simt bine şi sunt pe deplin fericiţi. De asemenea, satisfacţia pentru viaţa de familie este exprimată de 82% dintre repondenţi, faţă de 65% în 1990! Am încercat să-mi explic acest fenomen şi am ajuns la concluzia că în contextul unui dezastru pe toate planurile vieţii sociale şi economice, bietul român e mulţumit că măcar mai poate realiza ceva şi că măcar mai are familia lângă el. Aici poate că s-ar fi cuvenit şi o întrebare referitoare la consistenţa acestor „realizări personale” de care românii sunt tot mai mulţumiţi, deşi sunt tot mai săraci. Pentru că, eu unul cred că la capitolul „realizări” românii bifează pur şi simplu faptul că reuşesc să supravieţuiască, să-şi plătească facturile şi să aibă pâinea zilnică pe masă. E normal că sunt tot mai muţumiţi şi tot mai fericiţi, căci în actualul context de deteriorare socială şi de pauperizare extremă nimeni nu mai visează mari realizări. Orizontul de aşteptare al românilor s-a îngustat permanent, devenind „de azi pe mâine”. În România, după cum spuneam, însăşi supravieţuirea este o realizare. Aşa se face că suntem tot mai săraci pe zi ce trece, dar tot mai fericiţi! Bine că mai respirăm, că mai avem o cană cu apă şi o îmbucătură de pâine pe care o împărţim în familie!
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI