Femeia care și-a pierdut viața în cumplitul accident de la Abrud era mamă a patru copii. Soțul acesteia, care s-a urcat la volan băut și fără permis, cercetat pentru ucidere din culpă
Tânăra de 30 de ani care și-a pierdut viața în cumplitul accident produs vineri la Abrud se numea Petronela Narița și era mamă a patru copii. Aceasta s-a stins, după ce mașina condusă chiar de către soțul ei, care s-a urcat la volan băut și fără permis, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Șoferul, Flavius Dorel Narița, are 36 de ani și a condus cu o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele cercetări ale polițiștilor se pare că în timp ce conducea autoturismul pe strada Cristea, a pierdut controlul, a rupt un gard și s-a răsturnat pe un teren de fanat.
În urma impactului, șoferul a scăpat cu leziuni ușoare însă soția sa a suferit leziuni grave și a fost transportată în comă la spitalul din Câmpeni, de unde urma să fie transferată cu un elicopter SMURD. Din păcate, femeia a decedat înainte să fie preluată de elicopter.
Potrivit unor surse, familia Narița locuiește în satul Poiana Sohodol.
Din nefericire, cei patru copii au rămas și fără tată. Acesta a fost reținut sâmbătă, pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Cîmpeni cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de ore.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]
FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională
Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]
FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii
Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]