Sport

FC Unirea Alba Iulia debutează acasă cu „coşmarul” vâlcean

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cu o anevoioasă stagiune în faţă, o serie extrem de puternică şi sub apăsarea acutelor probleme financiare, FC Unirea Alba Iulia a avut parte şi de un adversar dificil în prima etapă, duel pe „Cetate” cu CSM Rm Vâlcea, un veritabil coşmar, un adversar pe care nu l-a învins niciodată din 2005 încoace, în 8 dueluri directe consemnându-se două remize şi 6 eşecuri. „Toţi oponenţii sunt incomozi, nu există echipe slabe în serie, sau favorite incontestabile. Poate reuşim să rupem acea tradiţie nefavorabilă, împotriva «inamicului din Zăvoi»”, a apreciat antrenorul Gabriel Rotaru. La prima vedere ţintarul etalează un debut de foc şi o primă parte a turului foarte grea, infernală, iar de sâmbătă 20 august (etapa de start) până pe 26 noiembrie, fără runde intermediare, „alb-negrii” vor întâlni în ordine pe CSM Rm Vâlcea (acasă, etapa 1), FC Bihor Oradea (deplasare, etapa a 2-a), Alro Slatina (a, etapa a 3-a), CSM Slatina (d, etapa a 4-a), Poli Timişoara (a, etapa a 5-a), Gloria Bistriţa (d, etapa a 6-a), Gaz Metan CFR Craiova (d, etapa a 7-a), UTA Arad (a, etapa a 8-a), FC Maramureş Baia Mare (d, etapa a 9-a), Luceafărul Oradea (a, etapa a 10-a), Chindia Târgovişte (d, etapa a 11-a), Mureşul Deva (a, etapa a 12-a), FC Argeş (d, etapa a 13-a), Juventus Bucureşti (a, etapa a 14-a), Arieşul Turda (d, etapa a 15-a).
lNegocieri cu RMGC
Ieri la stadionul „Cetate” erau în plină desfăşurare tratativele cu reprezentanţii RMGC pentru o salvatoare semnare a contractului de sponsorizare, oficialii firmei canadiene solicitând studierea actelor contabile ale clubului. Altfel, albaiulienii au renunţat la Melcea (Mureşul Deva) şi continuă discuţiile pentru G. Petcuţ (existe diferende financiare legate de contractul său cu FCM Tg Mureş, deşi jucătorul agrează ideea unui împrumut la Alba Iulia). Uniriştii sunt tentaţi şi de mijlocaşul camerunez Abiodun (17 ani, ce însă a semnat recent cu FC Cisnădie), după ce africanul a impresionat miercuri în jocul direct. Astăzi, elevii lui Gabriel Rotaru vor juca de la ora 17.30, la Simeria, iar mijlocaşul Marius Cristea este dorit insistent de divizionara secundă, Europa Alba Iulia refuzând recent o ofertă de 10.000 euro venită de la UTA Arad. Să mai adăugăm că în prima etapă a seriei vestice sunt prevăzute întâlnirile: Chindia Târgovişte (nou promovată) – Gloria Bistriţa (retrogradată din Liga 1), Luceafărul Oradea (nou promovată) – Mureşul Deva, FC Maramureş (nou promovată) – FC Argeş, UTA Arad – Juventus Bucureşti (fostă în seria întâi), Gaz Metan CFR Craiova – Arieşul Turda, UNIREA ALBA IULIA – CSM Rm Vâlcea, FC Timişoara (retrogradată din Liga 1) – FC Bihor, CSM Slatina (nou promovată) – Alro Slatina.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin, Liga Elitelor Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]

Citește mai mult

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult