Ştirea zilei

Facturile la gaz și curent vor ajunge cu întârziere: Ce trebuie să facem când primim două sau trei facturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Facturile la gaz și curent vor ajunge cu întârziere: Ce trebuie să facem când primim două sau trei facturi

Românii sunt avertizați de către furnizorii de energie că facturile pentru luna septembrie vor întârzia. Iar sfatul pentru consumatori în cazul facturilor pe două-trei luni este plata eșalonată negociată direct cu furnizorul, a anunțat Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Dana Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a explicat că furnizorii nu au avut timp să își adapteze softurile de emitere a facturilor.

Potrivit Danei Dărăban, OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puțin 30 de zile pentru modificarea softurilor.

”Cred că toți furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecție a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situații, la întârzieri.

Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările”, a spus Dărăban. Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea.

”Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puțin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere și pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile și la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor”, a precizat ea.

Mai mult decât atât, Dărăban a sfătuit clienții care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eșalonarea plaților.

”Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi și eșalonare”, a completat Dărăban.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat Guvernul va adopta marți, 24 martie 2026, o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, se arată într-un comunicat de presă al […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română Luni, 23 martie 2026, elevii de clasa a XII-a din peste 95% din liceele din țară au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Este vorba despre un număr de peste […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult