Curier Județean

Expoziția ”Cărți sfinte, sfinții cărților, cărțile sfinților”, vineri, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia  

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, de la ora 12.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, va fi deschisă publicului expoziția Cărți sfinte, sfinții cărților, cărțile sfinților. Ocazionat de expozitie-muzeu01Anul comemorativ al Sfântului Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, evenimentul începe seria manifestărilor culturale Museikon, fiind o avanpremieră la inaugurarea noului muzeu de artă religioasă.

Organizată în colaborare cu Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Biblioteca Sfântului Sinod, București, Institutul Teologic Romano-Catolic, Alba Iulia, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană „Astra”, Sibiu, și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, expoziția valorifică în premieră colecția Museikon, rezultată din unificarea patrimoniului de carte și icoane deținut anterior de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Muzeul Național al Unirii.

Titlul atrage atenția asupra caracterului sacru al tuturor cărților destinate uzului Bisericii, precum și asupra recunoștinței pe care și-au câștigat-o unii dintre truditorii la realizarea lor, recunoscuți de Biserică drept sfinți, dar mai ales invită la admirarea unor cărți pe care acești sfinți le-au răsfoit cu propriile mâini.

Căci printre exponate se numără volume care i-au aparținut Sfântului Antim Ivireanul însuși și Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Cel din urmă este comemorat în expoziție – în calitate de donator al cărților tipărite pe cheltuiala proprie ori la îndemnul său – și prin prezența medaliei de aur bătute la 1713, emisiune a monetăriei din Alba Iulia, din care, în colecții de pe teritoriul României, se cunosc astăzi doar 2 exemplare. De asemenea, dintre raritățile bibliofile extreme pot fi văzute Bucoavna tipărită la Alba Iulia în 1699, altfel spus primul abecedar românesc, păstrat în 3 exemplare, și catehismul intitulat Pâinea pruncilor, ultima tipăritură albaiuliană, din 1702, păstrat în 5 exemplare. Un aspect inedit semnalat de această expoziție este longevitatea modelelor preluate de pictori din paginile cărților de cult, o gravură publicată în 1705 ce o ilustrează pe Maica Domnului dovedindu-se un izvod încă drag deopotrivă iconarilor și credincioșilor și la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Componentă a programului de activități a proiectului Museikon – un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia, proiect finanțat din Granturile SEE și implementat de Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Muzeul Universității din Bergen (Norvegia), expoziția va fi deschisă publicului în perioada 30 septembrie – 30 octombrie 2016.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident în Alba: O motocicletă și un autoturism s-au ciocnit la Vălișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba: O motocicletă și un autoturism s-au ciocnit la Vălișoara Un accident rutier între o motocicletă și un autoturism a avut loc miercuri după-masa, în jurul orei 17.30, la Vălișoara. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în localitatea Vălișoara. În accident sunt […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un autoturism în satul Cistei. Intervin pompierii din Blaj și SVSU Mihalț

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la un autoturism în satul Cistei. Intervin pompierii din Blaj și SVSU Mihalț Un incendiu a izbucnit miercuri după-masa, în jurul orei 16.30, la un autoturism din Cistei. Intervin pompierii din Blaj și SVSU Mihalț. Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism in sat. Cistei, Com. Mihalt. La […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | După 16 ani la catedră, albaiulianca Anca Farkas-Rusu schimbă paradigma educației: „Education with Style®” aduce școala, dezvoltarea personală și coachingul în aceeași echipă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

După 16 ani la catedră, albaiulianca Anca Farkas-Rusu schimbă paradigma educației: „Education with Style®” aduce școala, dezvoltarea personală și coachingul în aceeași echipă După 16 ani la catedră, învățătoarea Anca Farkas-Rusu dezvoltă Education with Style® – un concept educațional care îmbină educația, dezvoltarea personală și coachingul pentru copii și părinți. Reporterii ziarulunirea.ro au stat de […]

Citește mai mult