Examen medical obligatoriu pentru reînnoirea permisului de conducere – o nouă măsură a MAI
Modificarea pe care o aduce noul ordin al MAI pentru șoferi este ca de acum inainte nu se va mai putea evita controlul medical aferent obtinerii permiselor. Dacă până acum nu mai trebuia sa treacă pe la medic pentru a-și schimba permisul, acum șoferii sunt nevoiți să dovedească, de fiecare dată, ca sunt apți pentru șofat.
Ordinul care modifică normele de eliberare a carnetelor de conducere este publicat pe site-ul MAI și de luni se află în dezbatere publică.
Pe lângă actele de identitate, soferii vor fi obligați să prezinte și documentul din care rezulta ca titularul este apt din punct de vedere medical sa conduca autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere. Daca soferul însă solicită eliberarea unui duplicat pentru permisul de conducere, declarându-l furat, pierdut sau deteriorat, nu mai este nevoie de actul privind testele medicale. Duplicatul permisului nu ii prelungeste insa valabilitatea.
În prezent, dacă un șofer dorește să iși reinnoiască permisul inainte ca valabilitatea actului sa expire, nu este nevoie de teste medicale privind aptitudinea de a conduce autovehicule.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare în România? Anunțul de ultimă oră al ministrului Muncii
Crește vârsta de pensionare în România? Anunțul de ultimă oră al ministrului Muncii Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, joi, 26 martie 2026 că la nivelul ministerului pe care îl conduce nu există niciun proiect pentru a creşte vârsta de pensionare. „Nu avem nicio discuţie, nicio înţelegere, niciun agreement, niciun proiect pentru a creşte vârsta […]
Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților, publicată în Monitorul Oficial: Ce urmează
Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților, publicată în Monitorul Oficial: Ce urmează Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere – benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru […]
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate”
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate” Fermierii încep să renunțe la lucrările agricole, în special la arat, din cauza costurilor ridicate, în condițiile în care prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru, iar lipsa lichidităților face ca investițiile de 1.300-1.800 lei/ha […]
