Exact ca Mihai Viteazul, înaintașul său, Zgonea și-a propus să cucerească Alba Iulia
Obiectivul PSD în județul Alba la alegerile locale din 2016 este câștigarea primăriei municipiului Alba Iulia și desemnarea președintelui Consiliului Județean Alba, a spus, duminică, la Alba Iulia, președintele executiv al social-democraților, Valeriu Zgonea.
”Câștigarea alegerilor este obiectivul nostru. Strategia și tactica și-o face fiecare. Obiectivul este de a câștiga președinția Consiliului Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia. Eu zic că este suficient”, a spus Zgonea, răspunzând unei întrebări.
Candidatul PSD la Primăria Alba Iulia va fi anunțat ”atunci când trebuie să-i anunțe și ceilalți”, când prevede ”legea”, până atunci se ”se fac măsurători și se strânge o echipă”, a arătat Zgonea.
”Diferența între Hava și noi este că noi lucrăm în echipă pentru o comunitate, iar dânsul lucrează pentru el cu o comunitate”, a precizat Zgonea.
Președintele executiv al PSD opinează că în campanie toți au șanse egale.
”Nu există niciun primar care este declarat câștigător. De aceea avem campanie electorală, de aceea în campanie toți avem șanse egale, indiferent că suntem mai mici sau mai mari. Pot să vă dau zeci de exemple cu primari în funcție care aveau în sondaje 60-70% și au luat bătaie de la cineva care era pe locul 5-6 și care avea 10-12%”, a arătat Zgonea.
Acesta a mai spus că ”dezvoltarea nu înseamnă numai a face un obiectiv turistic”.
”Dezvoltarea înseamnă locuri de muncă, înseamnă un venit decent, înseamnă o școală în care să îți trimiți copiii și să ai niște profesori de calitate, înseamnă un spital unde poți să te îngrijești, înseamnă drumuri și infrastructură la un cost pe care poți să-l suporți”, a conchis liderul social-democrat.
Președintele Camerei Deputaților s-a aflat, duminică, în județul Alba, vizita fiind efectuată în vederea pregătirii alegerilor locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut
Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut Doi minori din Bucerdea Grânoasă sunt căutați de polițiști, după ce dispariția lor a fost reclamată de familie în 8 și 9 martie 2026. Băieții, în vârstă de 11 și 12 ani, ar fi fost […]
FOTO | Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața
Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața O tentativă de sinucidere a fost împiedicată la Alba Iulia. Un polițist și o tânără colegă de la Centrul Operațional Județean au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața. Cristina și Robert, astăzi, au dat […]
FOTO | Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie
Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul […]
