Curier Județean

Evocare istorică ”Horea, mândru împărat”, desfășurată în Beciul lui Horea din Câmpeni – FOTO

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu două zile înainte de împlinirea a 231 de ani de la execuția lui Horea și Cloșca de la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, filiala locală a Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu” în colaborare cu Primăria Câmpeni, Consiliul Județean Alba și Asociațiunea ASTRA a organizat vineri, în Câmpeni, o amplă evocare istorică denumită ”Horea, mândru împărat”.

comemorare Campeni85La evenimentul care a durat aproximativ două ore au fost prezenți numeroși localnici de toate vârstele, membri ai celor două asociații organizatoare, reprezentanți ai administrației publice locale, elevi, profesori, consilierul județean Gabriel Cîra–Grigorescu, dar și oficialități sosite de la Alba Iulia: președintele Consiliului Județean Alba – Ion Dumitrel, administratorul public al județului – Sorin Bumb, Daniela Floroian – directorul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba, care au asistat cu toții la adevărate lecții de patriotism oferite de cei care au vorbit publicului.

Manifestarea a început la ora 12 cu un parastas susținut de preoții din localitate la ”Beciul lui Horea” – locul care aminteşte de evenimentele care au determinat izbucnirea răscoalei țărănești condusă de Horea, Cloșca și Crișan din anul 1784 – iar părintele-protopop Radu Culda a îndemnat ulterior pe cei prezenți la o mai strânsă legătură între societate și biserică.

Evocarea istorică a evenimentului a fost de condusă de Ioan Viorel Sicoe – președintele filialei Câmpeni a Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu” – care a enumerat câteva din ultimele acțiuni de cinstire a eroilor locali Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, cât și planurile de viitor ale societății. Totodată a oferit diplome unor personalități pentru implicarea în organizarea acestei manifestări, mulțumind tuturor pentru sprijinul acordat și în special președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

Prezentările istorice ale evenimentelor din 1784-1785 și ale conducătorilor răscoalei au fost făcute ulterior de primarul Ioan Călin Andreș, profesorii Nicolae Oprean și Ana Maria Motora din Câmpeni, prof.dr. Ionela Mircea de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, care au oferit nenumărate informații istorice și îndemnuri de care ar trebui să ținem seama în zilele noastre, omagiindu-ne înaintașii.

În partea de final a fost prezentat un spectacol susținut de o formație de tinere de la Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba coordonată de profesoara Marinela Popa, de tinerii elevi ai Colegiului Național ”Avram Iancu” și de grupul vocal-instrumental al Casei de Cultură ”Avram Iancu” din Câmpeni care au însuflețit inimile tuturor mai ales la interpretarea piesei ”Lancea lui Horea”.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=1674]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

9-13 martie 2026 | Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba În săptămâna 9 – 13 martie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba, împreună cu polițiști din Ocna Mureș și Zlatna, au desfășurat 18 activități informativ-preventive, în patru unități de învățământ aflate pe raza orașelor Ocna […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia Un bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos a fost suprins de oamenii legii la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 29 de ani din Lopadea Nouă cu „alcool la bord” pe o stradă din Crăciunelu de Jos: Ce alcoolemie avea

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 29 de ani din Lopadea Nouă cu „alcool la bord” pe o stradă din Crăciunelu de Jos: Ce alcoolemie avea Polițiștii rutieri din Blaj au scos din trafic un tânăr din Lopadea Noua care conducea sub influența alcoolului o mașină pe o stradă din Crăciunelu de Jos.  Potrivit IPJ Alba, la data de […]

Citește mai mult