Actualitate

Evenimentul „Zilele Medicale ale Albei” va reuni 400 de cadre medicale din ţară

Alexandra Mates

Publicat

în

Aproximativ 400 de cadre medicale din ţară vor lua parte în perioada 18-20 aprilie la evenimentul „Zilele medicale ale Albei”. Temele abordate vor fi unele de interes pentru sistemul medical românesc.

Participanţii la lucrări vor dezbate subiecte precum „Monitorizarea bolilor cronice netransmisibile”, „Asistenţa medicală primară mereu o prioritate” şi „Profilaxia, atât de necesară”. Se vor organiza şi ateliere de lucru pe diverse teme cum ar fi cel denumit „Urgenţe în pediatrie”.

Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor Alba, Asociaţia Medicilor de Familie Alba, Ordinul Asistenţilor Medicali din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba. Dezbaterile vor ave loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Bogdan Glăvan, despre cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede: „Am avut această ocazie, însă elitele României i-au dat cu piciorul. Atât s-a putut”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Bogdan Glăvan, despre cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede: „Am avut această ocazie, însă elitele României i-au dat cu piciorul. Atât s-a putut” Economistul Bogdan Glăvan explică, într-o analiză recentă, cum ar putea România să treacă la moneda euro cât mai repede și să rezolve astfel o serie […]

Citește mai mult

Actualitate

Ora de vară 2026 | Când va avea loc trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în acest an: De ce unele țări au renunțat la ajustarea sezonieră a fusului orar

Mif Lorena

Publicat

în

Când va avea loc trecerea de la ora de iarnă la ora de vară în acest an: De ce unele țări au renunțat la ajustarea sezonieră a fusului orar În noaptea de 28 spre 29 martie 2026 va avea loc schimbarea orei, astfel că ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind […]

Citește mai mult

Actualitate

Primăvara 2026, cu zăpadă în România: Temperaturi negative în mai multe intervale din luna aprilie. Meteorologii Accuweather anunță ninsori până pe 1 mai în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăvara 2026, cu zăpadă în România: Temperaturi negative în mai multe intervale din luna aprilie. Meteorologii Accuweather anunță ninsori până pe 1 mai în România Meteorologii Accuweather au anunțat că în anumite orașe din România va ninge până la data de 1 mai 2026, potrivit specialiștilor. În luna aprilie, temperaturile vor rămâne negative în mai […]

Citește mai mult