Rămâi conectat

Ştirea zilei

Evenimente sângeroase în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Cum au ajuns revoluționarii să se împuște între ei

Ioana Oprean

Publicat

în

În timpul Revoluției din Decembrie 1989 au avut loc evenimente sângeroase și în municipiul Blaj din județul Alba, unde din cauza unor confuzii, revoluționarii au început să se împuște între ei, rezultând astfel o persoană decedată și alți doi răniți.

La Blaj, Revoluţia s-a soldat cu un mort şi patru răniţi, dintre care doi erau miliţieni. Ceilalţi sunt revoluţionari care au fost victime ale confuziilor privind venirea ”teroriştilor”.

Detalii cu privire la evenimentele din Blaj sunt cuprinse în aşa-zisul dosar al Revoluţiei, în ordonanţa procurorilor.

Astfel, în data de de 23 decembrie 1989, în jurul orei 16.00, în staţia CFR Blaj, pe fondul unor zvonuri privind faptul că dintr-un tren rapid au coborât terorişti, mai mulţi membri din gărzile patriotice şi civili înarmaţi au deschis foc asupra unor persoane care li s-au părut suspecte.

În aceste împrejurări a fost împuşcat mortal numitul Boar Petru şi răniţi prin împuşcare Budiu Mircea şi Tomşa Vasile. Atât Boar Petru cât şi Tomşa Vasile făceau, la rândul lor, parte din gărzile patriotice. Budiu Mircea conducea un tractor şi, fiind considerat „suspect”, a fost rănit prin împuşcare.

Acţionând însă individual pentru identificarea „teroriştilor” din zona gării şi fiind consideraţi „suspecţi” de către ceilalţi membri ai gărzilor patriotice şi civili înarmaţi, în direcţia lor s-a executat foc, urmarea fiind decesul, respectiv rănirea prin împuşcare a celor trei bărbaţi.

Aceste aspecte au făcut obiectul dosarului nr. 31/P/1990 al Parchetului Militar Cluj, care, prin rezoluţia din data de 13 decembrie 1996, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la decesul lui Boar Petru şi rănirea celorlalte persoane.

Revoluţionarii din Blaj l-au agresat în timpul evenimentelor şi pe comandantul Miliţiei, Bodea Nicolae, precum şi pe un subaltern al acestuia. Conform certificatului medico-legal pe care Bodea l-a obţinut ulterior, acesta a prezentat leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral fără leziuni osoase, plăgi tăiate ale scalpului, plagă frontală, plagă occipitală, traumatism toracic fără leziuni osoase etc.) care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure. Poliţistul a fost bătut în 22 decembrie 1989.

”Fiind audiat la data de 17.01.2007, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, Bodea Nicolae a precizat că în luna decembrie 1989 era comandantul Miliţiei mun. Blaj, având gradul de căpitan. În data de 22.12.1989 împreună cu mai mulţi subordonaţi a intenţionat să se deplaseze în faţa sediului Primăriei Blaj pentru a se alătura manifestanţilor. În drum spre sediul primăriei au fost însă agresaţi de un grup care aveau antecedente penale. Urmare loviturilor primite şi-a pierdut cunoştinţa, fiind transportat ulterior, de alte persoane, la domiciliul unor prieteni de familie. De asemenea a precizat că faţă de persoanele care l-au agresat s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba”, se precizează în ordonanţa Parchetului. Agresorii miliţianului a fost scoşi de sub urmărire penală.

Împreună cu şeful Miliţiei se afla şi sergentul major Jurcă Cornel, care, de asemenea, a fost agresat de manifestanţi. ”Fiind audiat la data de 04.02.2008, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 97/P/1990, Jurcă Cornel a menţionat că în data de 22.12.1989, fiind agent de ordine publică (sg. maj.) în cadrul Miliţiei mun. Blaj, împreună cu mr. Bodea Nicolae, comandantul miliţiei, sg. maj. Tătar Călin, plt. adj. Şut Gheorghe, cpt. Gherman Horaţiu şi alţi 3 colegi s-au deplasat, în jurul orei 1230, spre sediul Primăriei. La aproximativ 200 de metri de Primărie au fost însă agresaţi de mai multe persoane necunoscute, pierzându-şi cunoştinţa. În momentul în care şi-a revenit a constatat că se afla în Secţia de terapie intensivă a Spitalului mun. Blaj”, se mai susţine în documentul procurorilor.

Boar Petru este una dintre 23 de persoane din Alba care au murit la Revoluţie, alte 111 fiind rănite.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii Proprietarul unui autoturism din Cugir, implicat într-un incident soldat cu avarii importante la mașină a obținut acoperirea daunelor de către primăria orașului. Daniel Dumitru B. a dat în judecată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor De aproape 20 de ani, la Roșia Montană, un grup de oameni inimoși derulează un program de restaurare a obiectivelor istorice și turistice aflate în diferite stadii de degradare. Proiectul „Adoptă o Casă la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului Un obicei păstrat de sute de ani continuă să fie un motiv de bucurie pentru locuitorii din Daia Română. „Butea feciorilor” este momentul din an în care feciorii pleacă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea