Evaziunea fiscală sub 1 milion de euro, fară pedeapsă: Care este condiția pentru a nu fi trimis in judecată
Parlamentul a adoptat marți un proiect de lege inițiat de tandemul Ciucă-Ciolacu, care schimbă radical abordarea față de evaziunea fiscală.
Potrivit noilor prevederi, evaziunea fiscală cu un prejudiciu sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită penal, cu condiția achitării integrale a prejudiciului și a unei amenzi suplimentare de 15%.
Proiectul, depus pe 12 decembrie, a fost propus de premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, și de Nicolae Ciucă, lider al PNL. Modificările aduse Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale includ creșterea atât a plafoanelor, cât și a sancțiunilor. Astfel, limita pentru evaziunea fiscală a fost majorată de la 100.000 de euro la un milion de euro.

Conform noului act normativ, în situația în care prejudiciul, calculat în urma unui control efectuat de organele competente, nu depășește un milion de euro și este achitat în întregime în termen de maximum 30 de zile, fapta nu va mai fi considerată infracțiune. De asemenea, organele competente nu vor sesiza autoritățile de urmărire penală în această situație.
Citește și: România continuă să se înarmeze, cu ajutorul Germaniei: Contract în valoare de 328 de milioane de euro pentru achiziționarea de sisteme de apărare
Proiectul a fost adoptat inițial de Senat în data de 18 decembrie și, ulterior, de Camera Deputaților pe 19 decembrie. Acesta urmează să fie transmis pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis. Potrivit surselor, proiectul a avut inițial 65 de voturi „pentru” din partea senatorilor, sub numărul necesar de 69. Cu toate acestea, ulterior, s-a constatat că actul nu a fost adoptat și a fost trimis la Camera Deputaților, care are puterea decizională în acest caz
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice”
Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice” La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie 2026, o Ordonanță care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. Noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcții, a lucrărilor de […]
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în acest an, lista medicamentelor compensate și gratuite va fi completată cu 33 de noi medicamente, iar lista de boli pentru care sunt compensate substanțele deja incluse va fi extinsă. „Pentru pacienţi, […]
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]