Actualitate

Evaluare Naţională pentru clasa a VIII-a – Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă o limbă străină

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educaţiei Naţionale intenţionează să introducă în cadrul evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a şi o limbă străină, însă nu din 2014 şi nici anul viitor, a declarat joi, ministrul Remus Pricopie.

Ministrul a precizat, în acelaşi context, că testarea competenţelor într-o limbă străină va fi introdusă, anul acesta, la evaluarea elevilor de clasa a VI-a, fiind vorba despre o premieră.

„Nu evaluăm competenţa într-o limbă străină decât la bacalaureat. În acest an, încercăm la testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva, până acum nu aveam. Dar nu este un examen, ci un test, la evaluarea de clasa a VI-a. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină şi de mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru”, a spus Pricopie, la dezbaterea cu tema „Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din România. Provocări şi oportunităţi pentru actualele politici educaţionale”, organizată de FSLI.

Remus Pricopie a subliniat că testarea competenţelor într-o limbă străină va trebuie făcută, gradual, şi la clasele mai mici.

„Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a. Încet, gradual, va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici. Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a. Am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a III-a. În urma discuţiei cu colegii din minister, am spus: ‘Hai, mai întâi, să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari’. Ei, pe hârtie, există, dar în practică, atunci când te duci în anumite zone izolate, constaţi că nu există”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a. Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog.

Notele la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a, în schimb, contează la media pentru admiterea în liceu.

Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia  Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]

Citește mai mult

Actualitate

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]

Citește mai mult