EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, în Alba: Prima probă se susține MÂINE, la Limba și Literatura Română
Evaluarea Națională 2021 va debuta în cursul zilei de mâine, 22 iunie, la ora 09:00, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română.
Astfel, conform informațiilor puse la dispoziție de Dan Cherecheș, Inspector Școlar General Adjunct al IȘJ Alba, 2171 de elevi sunt așteptați în acest an pentru a susține unul dintre cele mai importante examene din viața lor.
Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8:30, depozitarea bagajelor urmând a se face într-o sală special destinată, monitorizată audio-video. Astfel, se recomandă ca și aceștia să fie prezenți încă de la ora 08:00, pentru a se evita aglomerarea.
Toate sălile în care se desfăşoară activităţi specifice Evaluării Naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.
Citește și: Modele de SUBIECTE, BAREME și TESTE de ANTRENAMENT, la română și matematică pentru EVALUARE NATIONALA 2021
Candidaţilor li se interzice să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţelele sociale, pentru comunicare cu alţi candidaţi, asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
Înainte de începerea probei de Limba şi literatura română, candidaţii vor primi, cu semnătură, codul unic de identificare, pe care îl vor folosi pentru a afla, după afişare, rezultatele obţinute.
În intervalul 9:00 – 9:15, elevii trebuie să completeze colţul secretizat al foii de examen, ulterior începând derularea timpului propriu-zis pentru rezolvarea subiectelor (120 minute/180 de minute pentru cazurile speciale).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități Ziarul ”Unirea” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului de REDACTOR pentru ediția online. CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] sau la redacția ziarului din Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Desfășurarea activității se va face la sediul […]
VIDEO | Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican
Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit un interviu pentru ziarulunirea.ro în care a dezvăluit detalii despre programul pregătit pentru Ziua Națională, dar și o premieră: inaugurarea casei lui Camil Velican, […]