Ştirea zilei

Evaluare Națională 2020 Elevii de 10 curat ai județului Alba! Daisa, sclipitoarea elevă de la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa”. A terminat atât școala generală cât și Evaluarea cu note maxime

Ioana Oprean

Publicat

în

Evaluarea Națională din acest an a pus în lumină niște elevi sclipitori, a căror performanță academică nu poate decât să fie lăudată.

Un astfel de exemplu se poate regăsi în persoana Daisei, unica elevă de la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa”, care a reușit să își înceapă vara cu niște rezultate fantastice la învățătură.

Aceasta a reușit să termine atât școala generala, cât și Evaluarea Națională cu note maxime, în dreptul codului său fiind doar note de 10.

Vorbind despre experiențele ei atât înaintea acestui examen cât și despre planurile ei de viitor, aceasta a dorit să transmită următorul mesaj:

,,A fost greu, poate chiar foarte greu. Multă muncă în spate, mult stres, nemulțumiri, eșecuri, reușite , dar la final tot efortul depus a fost răsplătit cu un rezultat de care sunt foarte mândra. La examenul de anul acesta, subiectele au fost accesibile, de dificultate medie. Ca în orice an, a fost acel exercitiu pentru nota 10 care a făcut diferența între elevii buni și elevii foarte buni.”

Pregătirea temeinică de dinainte și consecvența au reprezentat ceva foarte important pentru Daisa. Întrebată dacă meditațiile au fost necesare pentru atingerea unei astfel de performanțe, ea a susținut: ,,Doar pe clasa a 8-a, primul semestru, am avut nevoie de meditații la matematică , situația actuală nepermițându-mi să le continui și în cel de-al doilea semestru. La limba romană nu am luat deloc meditații, însă la această disciplină m-a ajutat foarte mult participarea la olimpiadele școlare. In toți cei patru ani am fost la olimpiada la limba romană, iar acest lucru nu a reprezentat decât un mare avantaj pentru mine.”

În continuare, Daisa a afirmat care este ținta ei următoare, pe care își dorește să o atingă după aflarea rezultatelor repartizării la licee: ,,Mai departe aș dori să studiez la Colegiul National ,,Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, profilul real, specializarea științe ale naturii.”

Reamintim că, 8 elevi ca și Daisa au obținut aceste rezultate incredibile după terminarea Evaluării Naționale din acest an, făcându-se remarcați ca elevi de nota 10. Daisei îi urăm mult succes în drumul pe care vrea să îl urmeze și că va continua să fie o elevă cu care acest oraș se va mândri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult