Ştirea zilei

Evaluare Naţională 2013: Astăzi a avut loc cea mai grea probă, matematica. Vezi subiectele şi cum se punctează

Dragoş Suciu

Publicat

în

Evaluare-Nationala-201302Astăzi a avut loc proba la matematică, ultima şi cea mai grea pentru elevii de clasa a VIII-a în vederea admiterii la liceu. În total la această disciplină, în judeţul Alba au fost înscrişi 3.124 de elevi dintre care au fost prezenţi 3.068 elevi conform inspectorului şcolar, Dan Cherecheş.

Subiecte la matematică:

Absolvenţii au avut o problemă de aritmetică având cerinţa „câte mere are Ana?”, două de geometrie şi desenarea unei piramide s-au numărat printre subiectele probei de matematică pe care au susţinut-o, joi, elevii de clasa a VIII-a, în cadrul evaluării naţionale.

Proba scrisă de matematică a avut trei subiecte, fiecare cu mai multe cerinţe.

La primul subiect, elevii au avut de aflat rezultatul operaţiilor care 4×4+10, cât este numărul „a” dacă a/6=5/2, şi perimetrul unui pătrat şi volumul unui cub cu laturi date. Tot la acest subiect, li s-a cerut să interpreteze datele dintr-un tabel cu notele unui examen.

Subiectul II a avut ca primă cerinţă desenarea unei piramide triunghiulare regulate, după care elevii au trebuit să rezolve o problemă de aritmetică: „Ana şi Bogdan au împreună şapte mere, Ana şi Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, ştiind că toţi trei au împreună 12 mere?”.
La subiectul II, una dintre cerinţe a fost legată de funcţia f(x)= x + 2, la care s-a cerut să se calculeze f(0) + f(-2) şi să se reprezinte grafic funcţia. De asemenea, elevii au avut de demonstrat, pentru o expresie matematică E(x) dată, că E(x)=1 pentru orice număr real în afară de -2 şi 2.

Subiectul III a fost alcătuit din două probleme de geometrie, prima având în ipoteză un dreptunghi cu latura şi diagonala date, iar a doua, un paralelipiped dreptunghic.

Subiecte la matematică: ce se punctează

Proba scrisă la disciplina Matematică, susţinută pe 27 iunie, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2013, evaluează competenţe dezvoltate pe parcursul învăţământului gimnazial, în conformitate cu programele şcolare pentru clasele a V-a – a VIII-a, în vigoare pentru absolvenţii promoţiei 2013.

Potrivit metodologiei de examen, în cadrul probei scrise la matematică, competenţele de evaluat sunt derivate din competenţele specifice asociate competenţelor generale (CG) şi conţinuturilor programei pentru examenul de Evaluare Naţională.

Testul pentru proba scrisă la matematică este format din trei subiecte. Primul subiect conţine itemi de completare, subiectul al doilea şi subiectul al treilea conţin itemi de tip rezolvare de probleme şi itemi de tip întrebare structurată.

Potrivit regulamentului de concurs, testul conţine şi itemi care au un caracter aplicativ şi care solicită mai mult argumentarea bazată pe raţionament deductiv.

Subiectele nu vizează conţinutul unui manual anume. Manualul şcolar reprezintă doar unul dintre suporturile didactice utilizate de profesori şi de elevi, care ajută la parcurgerea programei scolare în vederea formării competenţelor prevăzute de aceasta.

Proba scrisă la matematică evaluează competenţe dezvoltate pe parcursul învăţământului gimnazial, în conformitate cu programele şcolare pentru clasele a V-a – a VIII-a, în vigoare pentru absolvenţii promoţiei 2013.

În cadrul probei scrise la disciplina de astăzi, competenţele de evaluat sunt derivate din competenţele specifice asociate competenţelor generale (CG) şi conţinuturilor programei pentru examenul de Evaluare Naţională.

Sursa: Gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba: În ce constau

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba Primăria Câmpeni a lansat, în 16 ianuarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare a furnizării de pachete alimentare pentru elevii școlii gimnaziale din localitate și de la subunitățile acesteia. Prin HG 1171/2025 la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni” Expertiza de rezistență a structurii blocului în care a avut loc explozia de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a fost făcută gratuit de către o persoană care dorește să rămână anonimă.  Gestul a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere APM Alba a dat undă verde pentru refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng a râului […]

Citește mai mult