Eurostat – România, din nou ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE
Datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că România a avut în august, pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, după o rată anuală a inflaţiei de 4,3% înregistrată în iulie.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în august până la 2,1%, de la 2,2% în iulie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 2% de la 2,1% luna precedentă. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Bulgaria (3,7%), Estonia (3,5%) şi Ungaria (3,4%).
Comparativ cu situaţia din luna iulie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 22 state membre, a rămas stabilă în alte cinci ţări şi a crescut în zece state (inclusiv în România, de la 4,3% la 4,7%).
În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 2% în august, de la 2,1% luna precedentă. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,87 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,59 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,48 puncte procentuale).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Asociația Energia Inteligentă: „Într-un scenariu pesimist, după 3 luni de război în Orientul Mijlociu, prețul motorinei poate ajunge în România la 16,8 lei”
Asociația Energia Inteligentă: „Într-un scenariu pesimist, după 3 luni de război în Orientul Mijlociu, prețul motorinei poate ajunge în România la 16,8 lei” În cazul unui scenariu pesimist, prețul motorinei în România poate ajunge până la 16,8 lei pe litru, a afirmat, într-o analiză, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. „Stocurile comerciale de țiței și […]
Cel mai complex nod de autostradă din România prinde contur: Autostrăzile A1 şi A13, reunite prin numeroase poduri, pasaje și viaducte pe trei niveluri
Cel mai complex nod de autostradă din România prinde contur: Autostrăzile A1 şi A13, reunite prin numeroase poduri, pasaje și viaducte pe trei niveluri Cel mai complex nod rutier de autostradă, aflat în construcție în România, se conturează pe Valea Oltului, la Boița, unde se vor intersecta autostrăzile A1 Sibiu – Pitești și A13 Sibiu […]
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Vel Pitar retrage două loturi de pâine de pe piaţă. Ar putea conţine bucăţi periculoase de plastic
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Vel Pitar retrage două loturi de pâine de pe piaţă. Ar putea conţine bucăţi periculoase de plastic Vel Pitar, liderul fabricilor de pâine din România, retrage de pe piaţă două sortimente şi avertizează cumpărătorii – trebuie distruse pe loc sau returnate la magazin. Ar putea conţine bucăţi periculoase de plastic. Sortimentele […]