Ştirea zilei

Euroins, oficial în faliment. Până când mai sunt valabile poliţele de asigurare și cum îți poți recupera banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Euroins, oficial în faliment. Până când mai sunt valabile poliţele de asigurare și cum îți poți recupera banii

Tribunalul București a confirmat vineri starea de insolvență constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă procedura falimentului societății de asigurare.

”În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).

După împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.

Amintim că atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).

Cum poți solicita despăgubirea

AICI puteți găsi pașii care trebuie urmați pentru a solicita despăgubirea, iar AICI pașii care trebuie urmați pentru restituirea primei.

Pentru a asigura echitatea în relația cu toți petenții, F.G.A. înregistrează și analizează cererile în ordinea primirii acestora. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online pe site-ul F.G.A. AICI.

Consiliul A.S.F. a hotărât, prin Decizia nr. 262/17.03.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizația de funcționare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvență a societății, în condițiile existenței unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.”, arată un comunicat al ASF.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]

Citește mai mult