Eurodeputat german, declarație scandaloasă: România este Vestul Sălbatic al Europei
Eurodeputat german, declarație scandaloasă: România este Vestul Sălbatic al Europei
În timpul dezbaterilor privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, eurodeputatul german, Guido Reil, din grupul Identitate şi Democraţie (ID), a lansat miercuri un atac virulent la adresa țării noastre.
”În ultimul an am fost de multe ori în România şi vreau să fiu prietenos când spun că România este Wild West-ul Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună decât în România. Nu avem nevoie de România şi de Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”, a afirmat Reil.
Preşedinta de şedinţă i-a atras atenţia eurodeputatului german pentru tonul jignitor folosit şi a anunţat că o va informa pe preşedinta PE, Roberta Metsola, în vederea sancţionării lui Guido Reil.
Eurodeputatul german Gunnar Beck (grupul ID) a apreciat că este nevoie mai degrabă de o reformă a spaţiului Schengen, nu de extinderea sa prin ”admiterea a trei state corupte” (Bulgaria, Croaţia şi România, n.red.), el invocând ca argument indicele Transparency International. În opinia sa, aderarea României şi a Bulgariei la Schengen va duce la o migraţie în masă.
Și eurodeputaţii români, care au susţinut miercuri în plenul Parlamentului European aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, au reacționat la aceste declarații.
”Nu pot să îmi ascund stupoarea şi şocul faţă de ce am auzit. Acum 11 ani s-a ajuns la concluzia că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru Schengen, dar în 2022 încă avem această discuţie”, a spus Cristian Terheş (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni).
Şi Dacian Cioloş (grupul Renew) a ţinut să îi răspundă lui Guido Reil, spunând că dacă România nu ar fi gestionat ireproşabil situaţia refugiaţilor ucraineni ajunşi la frontieră atunci eurodeputatul german ar fi văzut cu adevărat ”ce înseamnă Far West”. Potrivit fostului premier, prin aderarea României la spaţiul Schengen întreaga Uniune Europeană va deveni mai puternică.
Supunerea la vot a unei rezoluţii a Parlamentului European privind aderărarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie este prevăzută pentru sesiunea plenară din 17-20 octombrie.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]
