Actualitate

Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români consideră că războiul din Ucraina a dus scăderea nivelului de trai

Ioana Oprean

Publicat

în

Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români consideră că războiul din Ucraina a dus scăderea nivelului de trai

Aproximativ jumătate din români consideră că războiul din Ucraina a dus la o scădere a nivelului de trai, iar o treime spun că nu au fost afectați, însă se așteaptă ca situația acestora să se înrăutățească, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Majoritatea cetăţenilor UE consideră că războiul din Ucraina le va afecta în curând viaţa sau are deja un impact asupra nivelului lor de trai. Circa 40% dintre respondenţi au afirmat că nivelul lor de trai deja s-a deteriorat sau se va deteriora şi mai mult anul următor din cauza războiului din Ucraina. În România, procentul este mai mare – 46%. Alți 36% spun că nu au fost încă afectați, dar se așteaptă ca acest lucru să se întâmple.

Aproximativ trei sferturi dintre români spun că nu sunt pregătiți să se confrunte cu creșterea prețurilor alimentelor și energiei.

Potrivit sondajului, majoritatea cetăţenilor UE au evaluat calitatea de membru al Uniunii Europene ca fiind pozitivă. Aproape două treimi considerând că este un lucru bun – cel mai mare nivel din 2007.

În România, procentajul este mai scăzut, doar 47% fiind de această părere. 23% cred că este un lucru rău, iar 29% au o opinie neutră.

În prezent, 52% dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE, față de 12% care au o imagine negativă. Și în România, procentajul este asemănător (51%).

În timp ce 59% dintre europeni spun că apărarea libertății și a democrației trebuie să fie o prioritate, majoritatea românilor (62%) cred că prioritare ar trebui să fie menținerea prețurilor și a nivelului de trai.

Rusia este văzută pozitiv doar de 10% dintre respondenții europeni, față de 30% în 2018, în timp ce în România procentajul e aproape dublu – 18%, potrivit sondajului.

„În contextul întoarcerii războiului pe continentul nostru, europenii se simt în siguranță pentru că fac parte din Uniunea Europeană. Cetățenii europeni sunt profund atașați ideii de libertate, sunt pregătiți să ne apere valorile și sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că democrația nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă”, a spus președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

De asemenea, peste jumătate din cei chestionați consideră că Uniunea Europeană ar trebui să accepte mai rapid noi membri.

Rezultatele sondajului au fost publicate miercuri, înainte de summitul Consiliului European care va avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles privind acordarea statutului de ţări candidate la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, după un aviz pozitiv emis de Comisia Europeană.

Liderii UE iau în considerare această decizie, într-un gest de solidaritate cu Ucraina pe fondul invaziei ruse. Cu toate acestea, aderarea la UE este un proces lung din punct de vedere politic şi complex din punct de vedere juridic.

În cadrul sondajului Eurobarometru, realizat în aprilie, au fost intervievate circa 27.000 de persoane.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce sancțiuni riscă să primească persoanele care postează mesaje agresive sau amenințări în mediul online 

Mif Lorena

Publicat

în

Ce sancțiuni riscă să primească persoanele care postează mesaje agresive sau amenințări în mediul online Mesajele agresive, comentariile pline de ură sau chiar amenințările din mediul online au ajuns să se înmulțească considerabil. Aceste atacuri ar putea fi sancționate, deoarece platformele și rețelele sociale sunt considerate spațiu public. Iar drumul poate fi scurt de la […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Femeie REȚINUTĂ după un furt din biserică: Ce justificări halucinante le-a oferit oamenilor legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Femeie REȚINUTĂ după un furt din biserică: Ce justificări halucinante le-a oferit oamenilor legii O femeie a fost reținută de polițiști după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o biserică din localitatea Ghelari, județul Hunedoara, astăzi, 29 ianuarie 2026. Mai exact, la data de 28 ianuarie, un preot a sesizat poliția cu […]

Citește mai mult

Actualitate

Biserica și Armata, instituțiile în care românii au în continuare cea mai mare încredere: „Rămân repere simbolice de stabilitate şi identitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica și Armata, instituțiile în care românii au în continuare cea mai mare încredere Biserica şi Armata rămân instituţiile în care românii au cea mai multă încredere, relevă Barometrul Informat.ro – INSCOP Research, ediţia a VII-a. Biserica este instituţia în care românii au cea mai mare încredere, 63.9% declarând că au destul de multă şi […]

Citește mai mult