Eugen Nicolaescu solicită spitalelor să găsească resurse pentru a acoperi finanţarea fără a tăia din salarii
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a spus managerilor de spitale să acopere necesarul de finanţare fără a tăia din salariile angajaţilor, arătând că dacă vor avea mai multe consultaţii în ambulatoriu şi internări de zi, s-ar putea să aibă şi mai mulţi pacienţi mulţumiţi.
Eugen Nicolăescu a spus că principala direcţie de reformă pe care conducerile Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate o au în vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar.
„În discuţiile pe care le vom avea în această săptămână cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurală, vom pune preţ pe ceea ce se numeşte dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, citat într-un comunicat de presă al MS.
Ministrul Sănătăţii le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca până la sfârşitul anului 2013 activitatea să se desfăşoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanţare, fără a tăia din drepturile salariale ale personalului.
În cadrul întării s-a stabilit ca, până la 15 august 2013, prefecţii judeţelor să evalueze planurile de măsuri întocmite de managerii spitalelor, cu consultarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, sub coordonarea consiliilor locale. Planurile trimise de prefecţi vor fi analizate de Ministerul Sănătăţii după 20 august, pentru a decide cele mai potrivite măsuri, a precizat sursa citată.
În ceea ce priveşte principalele proiecte, conducerea Ministerului Sănătăţii le-a spus managerilor de spitale că în câteva zile va exista o formă finală a legii malpraxisului, care va fi pusă din nou în dezbatere publică.
De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul privind salarizarea personalului medical, ministrul Sănătăţii a spus că se intenţionează începerea proiectului, mai întâi ca pilot pe câteva spitale, în primul trimestru din 2014, pentru a scoate medicul din grila bugetară.
„Trebuie sa facem echipă. Ministerul Sănătăţii, singur, fără sprijinul dumneavoastră, nu are cum să realizeze reforma în sistemul sanitar. Vă solicit tot sprijinul în acest sens”, le-a mai spus ministrul Sănătăţii participanţilor la discuţii.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ. Exact acum, când oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în hambare, arborii din păduri îşi scutură […]
Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate
Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate Tot mai frecvent constatăm că legumele din grădină par să iasă din tiparul obișnuit, dar nu ân sensul bun al cuvântului. Îngălbenirea și deformarea rodului înainte de coacere sunt probleme întâlnite la […]
Valul de caniculă lovește și în iulie 2025! Medicii avertizează asupra riscurilor ascunse ale temperaturilor extreme din această perioadă asupra sănătății
Valul de caniculă lovește și în iulie 2025! Medicii avertizează asupra riscurilor ascunse ale temperaturilor extreme din această perioadă asupra sănătății Din cauza valului de căldură care continuă să lovească România în această perioadă pot apărea complicații grave, mai ales pentru cei cu afecțiuni cardiovasculare. Specialiștii explică impactul caniculei asupra organismului uman. Citește și: Caniculă […]