Actualitate

Este sezonul piscinelor și ștrandurilor. Ce boli putem lua de la apa din bazine

Mondoc Adriana

Publicat

în

Cum suntem în plin sezon, iar una dintre cele mai răcoritoare distracţii este mersul la ştrand sau la piscină, medicii avertizează cu privire la numeroasele boli care se pot lua din bazine. Cunoscutul medic oftalmolog, Monica Pop a a semnalat câteva afecţiuni care sunt foarte uşor de luat vara.

Ce poate fi mai plăcut vară, într-o zi toridă de weekend, decât să te bălăceşti intro piscină? Ei bine, aceasta distracţie ne poate costa sănătatea, asta în cazul în care nu suntem atenţi la locurile pe care le alegem, atunci când mergem să ne răcorim. Nu toată lumea îşi permite, însă, să meargă la un club costisitor, unde piscinele sunt foarte îngrijite, alternativă fiind, de cele mai multe ori, ştrandul public.

Medicii avertizează, însă, că apa din astfel de bazine şi ştranduri poate fi o sursă de microorganisme infecţioase, precum bacterii, virusuri, paraziţi şi ciuperci care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecţii localizate, cel mai frecvent, la nivelul pielii, ochilor, urechilor şi tubului digestiv.

Interzis în apă persoanelor bolnave. Medicii precizează că foarte expuşi infecţiilor sunt copiii, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imunitar deficitar. Specialiştii recomanda ca persoanele cu afecţiuni digestive, cutanate sau oculare să nu intre în piscina cât timp sunt bolnave. De asemenea, persoanele care sesizează cel mai mic semn sau simptom de boala după ce au mers la piscină sau la ştrand trebuie să solicite sfatul unui medic, pentru că toate aceste infecţii pot fi diagnosticate uşor.

Ochii, cei mai afectaţi. „Cea mai păcătoasă boală oftalmologică ce se poate lua de la ştrand este conjunctivita de piscină, care se ia extrem de uşor. Este o boală contagioasă, astfel că este suficient ca o singură persoană care are conjunctivită să intre în piscină, că ceilalţi toţi se îmbolnăvesc şi ei. Bineînţeles, este valabil pentru bazinele publice care nu sunt tratate corespunzător. Din păcate, conjunctivita este destul de păcătoasă şi poate lăsa sechele grave, de afectare a vederii şi are nevoie de tratamentul exclusiv al oftalmologului.

Aşadar, dacă apar simptome ale conjunctivitei, precum senzaţia de prezenţă a unui corp străin, usturime sau roşeaţă, trebuie mers urgent la medic, iar pacientul trebuie să specifice neapărat faptul că a fost la ştrand sau la piscină. Atenţie, nu mergeţi la farmacie dacă aveţi probleme cu ochii! Farmaciştii nu ştiu niciodată medicină, ei dau doar medicamentele cele mai scumpe. Mai mult, conjunctivita este de mai multe feluri, iar cea luată de la piscină nu se tratează niciodată cu antibiotic”, a explicat dr. Monica Pop, şefa Spitalului Oftalmologic de Urgenţă, din Capitală.

Se poate lua chiar şi râia. Apa infectată mai poate provoca boli digestive manifestate adesea prin diaree, care apare mai frecvent la copii după ingestia de apă contaminată în care există diverşi germeni (Giardia lamblia, enterovirusuri sau bacterii), mai avertizează medicii. Totodată, specialiştii din Ministerul Sănătăţii spun că de la piscină se poate lua râia, dacă sunt folosite în comun prosoape contaminate, dar şi furunculul produs de stafilococii din apă.

Micoze şi furunculoza. Una dintre cele mai răspândite boli dermatologice luate de la piscină este pitiriazisul, o micoză a pielii produsă de o ciupercă (Pitiriazis versicolor), spun medicii dermatologi. Boala este caracterizată prin apariţia unor pete mici de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecţie la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apă de piscină, dar şi prin utilizarea şezlongului fără un prosop personal. De asemenea, o altă infecţie a pielii ,care este dată de stafilococii prezenţi în apă de la ştrand, este furunculoza. Tratamentul este local şi se poate realiza cu ajutorul unui antiseptic cu spectru larg de acţiune, pe bază de clorura de benzalconiu şi clorhexidina.

Sfat: ochii se clătesc cu apă plată. Medicul oftalmolog are şi un sfat pentru cei care merg la piscină, ca să evite, cât de cât, conjunctivita. „Este bine că atunci când ieşim din bazin să ne clătim repede ochii cu apă plată. Este singura modalitate de a ne feri de astfel de infecţii”, recomandă dr. Monica Pop.

Sursă: wowbizz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Nicușor Dan, huiduit la Focșani de Ziua Unirii Principatelor. „La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice. Este un drept pe care l-ați câștigat, pentru care niște oameni au murit”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, huiduit la Focșani de Ziua Unirii Principatelor. „La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice. Este un drept pe care l-ați câștigat, pentru care niște oameni au murit” Nicușor Dan a participat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române la Focșani, unde au fost atât momente solemne, cât și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce spune Ilie Bolojan despre plafonarea prețului la gaze: ,,Am putea să facem o anumită formulă tranzitorie”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce spune Ilie Bolojan despre plafonarea prețului la gaze: ,,Am putea să facem o anumită formulă tranzitorie” Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că, în urma unor analize aflate în desfășurare, în cel mult două săptămâni va fi prezentată o decizie clară privind plafonarea prețului la gaze. El a subliniat că actuala schemă nu mai […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Bărbat din Sighișoara, REȚINUT  de polițiștii din Alba pentru FURT: A sustras 7.000 de lei și două telefoane din incinta unei unități medicale din Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Sighișoara, REȚINUT  de polițiștii din Alba pentru FURT: A sustras 7.000 de lei și două telefoane din incinta unei unități medicale din Blaj Un bărbat din Sighișoara a fost reținut de polițiștii din Alba pentru furt. A sustras 7.000 de lei și două telefoane din incinta unei unități medicale din Blaj. Potrivit IPJ […]

Citește mai mult