Rămâi conectat

Ştirea zilei

Escrocheria de la CEC Bank Zlatna: Instanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Victoria Popa cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba va relua urmărirea penală față de Victoria Popa, cea de-a doua inculpată în dosarul escrocheriei de la CEC Zlatna, care, împreună cu sora sa, Elena Meteșan a fost acuzată de delapidarea a peste 7,5 milioane de lei. Tribunalul Alba a respins acordul de recunoaștere a vinovăției și a trimis dosarul procurorului, pentru continuarea urmăririi penale.

femei-cec-zlatna04”În baza art. 485 alin. (2) lit. b) C.pr.pen. respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpata Popa Victoria ….cercetată în dosarul nr. 694/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 295alin. (1) C.pen. raportat la art. 308 alin. (1) şi art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 23 ianuarie 2017”, se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței.

Reamintim că Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 10 septembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatele Elena Meteșan și Victoria Popa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave (92 acte materiale) şi înşelăciune (15 infracţiuni).

La aceeaşi dată inculpata Elena Meteșan (aflată în stare de reţinere) a fost prezentată cu propunere de arestarea preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, care a admis cererea şi a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă pe numele său.

În fapt, s-a reţinut că inculpatele, în calitate de ofiţer cont, respectiv casier, în perioada desfăşurării activităţii în cadrul CEC BANK S.A. – Agenţia Zlatna, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-au însuşit sumele de bani existente în cadrul instituţiei bancare ca urmare a depunerilor efectuate de către 92 de persoane vătămate. Totodată, inculpatele au indus în eroare alte 15 persoane vătămate prin două moduri de operare distincte, şi anume nu au deschis cont pe numele lor, sau în conturile deschise nu au fost efectuate operaţiunile de depunere, deşi victimele au predat funcţionarelor bancare diverse sume de bani pentru alimentarea conturilor personale.

La începutul lunii noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei Elena Meteșan, aflată în stare de arestat preventiv, cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.

CITEȘTE ȘI: Escrocheria de la CEC Zlatna. ”Faptele inculpatei au provocat tulburare în rândul persoanelor păgubite…” – Motivarea Curții de apel Alba Iulia pentru menținerea arestării preventive a Elenei Meteșan

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea starea de fapt: în perioada noiembrie 2005 – august 2016, inculpata Meteșan Elena fiind angajată în cadrul CEC BANK- Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii, producând un prejudiciu în valoare de 6.321.886,78 lei și 273.744 euro.

În prezența apărătorului ales, inculpata Meteșan Elena a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv, 3 ani închisoare în regim de detenție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități Ziarul ”Unirea” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului de REDACTOR  pentru ediția online. CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] sau la redacția ziarului din Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Desfășurarea activității se va face la sediul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit un interviu pentru ziarulunirea.ro în care a dezvăluit detalii despre programul pregătit pentru Ziua Națională, dar și o premieră: inaugurarea casei lui Camil Velican, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea