Emiterea titlurilor de proprietate în județul Alba: Număr record de solicitări în urma modificărilor legislației
Emiterea titlurilor de proprietate în județul Alba: Număr record de solicitări în urma modificărilor legislației
În data de 19 noiembrie a.c. s-a finalizat termenul de depunere a cererilor în vederea emiterii titlurilor de proprietate conform Legii nr.123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar 18/1991.
Localitățile fruntașe din județ care dețin primele locuri la număr de solicitări depuse sunt următoarele: Albac – 370; Șugag – 291; Bucium -270; Poșaga – 249; Săsciori – 234; Zlatna -233; Ocoliș -199; Pianu – 170.
Reamintim faptul că în județul nostru, la inițiativa prefectului Nicolae Albu s-au desfășurat pe parcursul acestui an ședințe de lucru, la sediul primăriilor, care au avut ca obiect prelucrarea modificărilor legislative aduse prin Legea 123/2023. ”Sunt mulțumit, că eforturile noastre constante, mă refer aici la specialiștii în fond funciar și mai ales reprezentanții OCPI Alba, s-au concretizat într-un număr mare de solicitări depuse și astfel cât mai mulți cetățeni să beneficieze de aceste prevederi legislative”. a precizat prefectul Nicolae Albu.
Redăm mai jos situația pe localitățile din județul nostru, cu numărul de cereri depuse la primăriile din județ în vederea emiterii titlurilor de proprietate conform Legii nr.123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar 18/1991.
Facem precizarea că în cazul unităților administrativ – teritoriale, care nu înregistrează cereri, s-a încheiat procesul de cadastrare sistematică, emiterea titlurilor de proprietate desfășurându-se după o altă procedură, de care au beneficiat cetățenii localităților în cauză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
5 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 5 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule În luna noiembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară activități pentru creșterea siguranței rutiere în sezonul rece, în cadrul unor acțiuni organizate la nivel național. Activitățile vizează verificarea stării tehnice a autovehiculelor, legalitatea […]
Video | Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut de polițiștii din Sebeș: A condus băut și fără permis pe un drum din Alba
Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut de polițiștii din Sebeș: A condus băut și fără permis pe un drum din Alba Un tânăr de 22 de ani, din județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Sebeș, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fără permis de […]

