ELIMINAREA pensionării anticipate a magistraților, APROBATĂ de CSM
ELIMINAREA pensionării anticipate a magistraților, APROBATĂ de CSM
După ce a solicitat introducerea unei prevederi în lege, privind posibilitatea pensionării anticipate a magistraţilor după 20 de ani de activitate, Consiliul Superior al Magistraturii se declară de acord cu eliminarea acestei facilităţi. Prevederile legale nu au intrat în vigoare niciodată, fiind prorogate an de an din 2018.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât emiterea unui punct de vedere pozitiv faţă de solicitarea Senatului României în sensul abrogării prevederilor vizând pensionarea magistraţilor cu vechimea cuprinsă între 20 – 25 ani, cu revenirea la forma anterioară modificării.
(majoritate: 12 voturi pentru „emitere punct de vedere pozitiv”; 6 voturi pentru „emitere punct de vedere negativ”)”, se arată în ordinea de zi soluţionată a şedinţei plenului CSM de joi, 4 martie.
„Comisia de la Veneţia spune că ar fi o problemă dacă s-ar pensiona judecătorii, procurorii în activitate efectivă. Înţeleg că ar fi aproape 2.100 de magistraţi care ar dobândi vocaţie la pensionare la 20 de ani”, preciza ministrul Justiţiei din 2018, Tudorel Toader, la prima prorogare a intrării în vigoare a pensionării la 20 de ani de activitate. El a explicat că propunerea ca magistraţii să se poată pensiona după 20 de ani de activitate a venit din partea Consiliului Superior al Magistraturii, soluţia aceasta fiind validată de Curtea Constituţională.
Pe de altă parte, la finalul anului 2019, ministrul Cătălin Predoiu a demarat o consultate la nivel naţional între judecători şi procurori. Adunările generale din instanţe şi parchete, includiv de la ÎCCJ şi DNA, s-au exprimat în sensul menţinerii posibilităţii pensionării după 20 de ani de activitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]