Elevii Şcolii Gimnaziale „Dr. Petru Şpan” din Lupşa au revistă şi Club de Lectură „Vocea Micilor Cititori”
Din luna noiembrie a anului trecut, Şcoala Gimnazială „Dr. Petru Şpan” din comuna Lupşa, judeţul Alba, se poate mândri cu o revistă a şcolii, dar şi cu un Club de lectură, numit „Vocea Micilor Cititori”. Iniţiativa îi aparţine unui profesor debutant, Mădălina Toma, care se implică şi practică meseria cu pasiune şi dăruire. Şi-au făcut chiar şi un blog.
„Suntem mici, suntem o mână de oameni, dar asta nu înseamnă că nu avem puterea necesară pentru a arăta lumii că între literatură şi viaţă există o legătură”, se arată pe o reţea de scoializare, unde profesoara şi elevii postează mereu activităţi şi învăţături din timpul educaţiei lor şcolare. „Învaţă să scrii corect”, Cărţile au suflet”, „Fii critic literar”, „Hai să vedem ce au scris colegii noştri mai mici”, „Adolescenţa”, sunt doar câteva dintre rubricile de pe blog.
Poveşti ale micilor cititori din şcoală cu şi despre cărţile pe care le-au citit, impresiile lor, de toate pot fi găsite aici. „ADOLESCENŢA – ,,Aceasta trebuie să fie perioada în care facem ceva productiv pentru noi înşine„, este titlul unei postări a unei eleve de clasa a VII-a, Mădălina Raiu, de la Şcoala “Dr. Petru Şpan” Lupşa. Mai jos, conţinutul:
„Adolescența este perioada vieții cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiilor fizice și psihice ale organismului. Nu înseamnă că dacă ești adolescent ai drepturi diferite, îndatoriri sau orice altceva diferit de ceilalți. Nu, toți suntem la fel. Indiferent de perioada vieții în care ne aflăm, avem aceleași drepturi. Nu pot înțelege acele persoane care, când sunt în această perioadă, se cred mai diferite. Li se pare că sunt remarcate de toată lumea, se simt jenate că sunt „victimele” acestei perioade și au un comportament foarte diferit. Majoritatea adolescenților din ziua de astăzi preferă să stea mai bine în camera lor, decât să mai iasă cu prietenii. Ei ,,se retrag” pe reţelele de socializare, unde își găsesc alinarea, postând un status sau cine știe ce altă chestie. Deseori, când sunt supărați și au nevoie de mai multă atenție, postează că sunt triști, deprimați, sătui de viață, ș.a.m.d. În această perioadă, adolescenții se gândesc la viitor, pentru ce liceu vor opta. Încearcă să-și mascheze supărarea și rușinea față de această perioadă. Ei cred că dau dovadă de maturitate dacă fumează sau consumă alcool. Unii spun că au nevoie de o țigară că altfel înnebunesc…să fim serioși…ai o vârstă destul de ,,finuță” și tu deja nu mai reziști fără nicotină!!! Nimic nu e de condamnat. Adulții le oferă bani la discreție copiilor, dar nu mai conștientizează că fac ceva foarte rău. Fiecare om trece prin această etapă a vieții. Aceasta trebuie să fie o perioadă în care facem ceva productiv pentru noi înşine”.
Cei care vor să afle mai multe despre revista elevilor, clubul micilor cititori şi sunt curioşi să vadă despre ce este vorba, găsesc, pe pagina de socializare, postări zilnice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]