Ştirea zilei

Efectul autostrăzilor: Accidentele rutiere GRAVE, în scădere în Alba, în 2022. Câte persoane și-au pierdut viața anul trecut pe drumurile din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Efectul autostrăzilor: Accidentele rutiere GRAVE, în scădere în Alba, în 2022. Câte persoane și-au pierdut viața anul trecut pe drumurile din județ

Potrivit unui bilanț prezentat Colegiului Prefectural de către comisarul șef de poliție Florin Dogaru, comparativ cu anul 2021, în 2022 numărul accidentelor grave de circulație a scăzut cu 3,8%.

Au fost înregistrate cu 10% mai puține persoane decedate, numărul răniților grav s-a redus cu 6,6%, iar cel al victimelor cu leziuni ușoare, cu 4,5%. Totuși, au fost înregistrate 74 de accidente rutiere grave, soldate cu 9 morți, 70 de răniți grav și 21 de răniți ușor. Cele mai multe accidente grave s-au produs în orașe și municipii – 36 de accidente, în urma cărora și-au pierdut viața 4 persoane, alte 33 de persoane au fost grav rănite, iar 5 au scăpat cu leziuni ușoare. La țară, s-au înregistrat 30 de accidente, soldate cu 1 mort, 31 de grav răniți și 9 răniți ușor.

Pe DN 4 s-au produs 6 accidente, cu 2 decedați, 5 răniți grav și alte 5 persoane cu leziuni ușoare, iar două tragedii rutiere s-au înregistrat pe DN7, bilanțul lor fiind 2 morți, 1 rănit grav și 2 răniți ușor.

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie, în 2022, au fost: viteza neadaptată la condițiile de drum – 13 accidente, pietoni indisciplinați – 10 accidente, bicicliști neglienți – 8 accidente, neacordarea de prioritate altor vehicule – 7 accidente.

În cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii rutieri au constatat 540 de infracțiuni la regimul rutier, 187 de fapte penale fiind de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, 114 au fost infracțiuni de conducere sub influența substanțelor psihoactive, urmate de infracțiunile de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea au fost aplicate 36.249 de amenzi, dintre care 19.470 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, adică mai mult de jumătate dintre sancțiuni, iar 258 dintre amenzi au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză cu peste 50 km/h. Au fost reținute în vederea suspendării 1.755 de permise de conducere şi au fost retrase 1.357 de certificate de înmatriculare pentru diferite defecțiuni tehnice, lipsa inspecției tehnice periodice sau lipsa RCA.

Inspectorul-șef Florin Dogaru a spus că Alba se află pe un loc fruntaș în țară în privința siguranței circulației rutiere comparativ cu alte județe, punând scăderea numărului tragediilor înregistrate pe drumurile din județ și pe seama existenței autostrăzii.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult