Economistul Radu Georgescu: ”În maxim 50 de zile trecem la emisiunea „Survivor”, o să fie o perioadă în care scapă cine poate”
Economistul Radu Georgescu: ”În maxim 50 de zile trecem la emisiunea „Survivor”, o să fie o perioadă în care scapă cine poate”
Economistul Radu Georgescu explică din nou că în maxim 50 de zile, mai exact de la începutul lui august, când agenția de rating Fitch va publica raportul pentru țara noastră, România va trecere la emisiunea „Survivor”, adică o perioadă din care scapă cine poate.
Pentru o mai bună înțelege a ceea ce ne așteaptă, economistul a făcut o comparație cu Turcia și Argentina, unde inflația a ajuns la cote maxime, iar moneda s-a depreciat sute de procente.
Citește și: Radu Georgescu: Trebuie să renunțăm la TVA și să punem sistemul de impozitare din USA. Dacă am aplica Sales Tax, prețurile la toate bunurile s-ar ieftini

”Nu știu dacă ai aflat, dar în maxim 50 de zile trebuie să devii expert în vânzări și marketing. Probabil nu știi, pe 8 august 2025, agenția de rating Fitch va publica raportul pentru România.
Până atunci, România are doar 2 posibilități:
Opțiunea nr. 1:
-Să voteze legi credibile care să demonstreze că va reduce deficitul bugetar de la 160 miliarde lei la 100 miliarde lei pe an
Opțiunea nr. 2:
-Să nu voteze nicio lege, iar cei de la Fitch ne vor trece în categoria Junk
Ce înseamnă cele 2 opțiuni
Opțiunea nr. 1 înseamnă că vor dispărea 60 miliarde lei din economie, anual.
Opțiunea nr. 2 înseamnă că România se va lua de mână cu Turcia și Argentina.
Pentru cei care nu știu ce este în Turcia și Argentina, pot să caute pe Google să vadă cât este inflația în aceste țări și câte sute procentuale s-au depreciat monedele acestor țări.
Indiferent de opțiunea aleasă, în următorii ani vor dispărea din România zeci de miliarde de lei. Pe scurt, vor fi mai puțini bani pentru angajați și pentru firme.
Vom trece în câteva luni de la emisiunea „Insula iubirii” la emisiunea „Survivor”, o să fie o perioadă în care scapă cine poate.
În perioada „Survivor” trebuie să excelăm la vânzări și marketing, nu contează dacă ești CEO sau junior, nu contează dacă ești firmă multinațională sau startup.
Pe masă va fi mai puțină mâncare pentru câți meseni sunt. Trebuie să avem produse și servicii foarte bune, trebuie să excelăm la vânzări și marketing pentru a fi păstrați la masă.
Săptămâna trecută am avut un interviu cu un contabil, mi-a spus că nu se dă jos din pat pentru mai puțin de 2.000 euro net. Îmi venea să-i spun: – Tipule, facem pariu că peste 50 de zile te vei da jos din pat și pentru 700 euro?
Pe mine, nu mă mai sperie încă un episod de Survivor, însă eu nu știu cum vor reacționa cei sub 35 de ani pentru care va fi primul episod de Survivor din cariera lor”, a scris Georgescu pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | 25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României
25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României 25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au fost aduse în Munții Făgăraș în martie 2026, într-un proiect de reintroducere a speciei în România. Exemplarele au fost aduse din Spania. Vulturii […]
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România. „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]