Sport

Echipa Under 16 a judeţului Alba mai speră la calificare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Echipa Under 16 a judeţului Alba, deşi clasată momentan pe locul 5 în Seria a 5-a, mai speră totuşi la calificare cu trei etape înaintea încheierii Campionatului Naţional al Selecţionatelor Judeţene. Cu o victorie, o remiză şi cinci înfrângeri până în prezent, elevii antrenorului Alin Hancăş sunt obligaţi să nu mai facă nicio greşeală în ultimele partide (două externe), cu Caraş Severin (duminică, la Caransebeş), Hunedoara (14 noiembrie, la Petroşani) şi Mehedinţi (la Blaj, 21 noiembrie). „Nu-l avem la dispoziţie pe talentatul portar Vlad Ignat, convocat la lotul naţional şi mai aşteptăm să vedem ce jucători de la LPS Sebeş vor răspunde solicitării. Şanse de calificare, deşi minime, mai există. Dacă vom câştiga tot până la final, putem încheia pe locul patru al seriei”, a declarat antrenorul Alin Hancăş. Echipele clasate pe locurile 1-3 în fiecare serie (21 de echipe), plus alte trei echipe de pe locul 4, cele mai bine clasate din cele 7 serii (pe baza rezultatelor înregistrate cu primele trei formaţii din serie) se vor califica pentru faza a doua a întrecerii naţionale.
Rezultatele rundei a 7-a a fost Alba – Timiş 2-3, Mehedinţi – Caraş Severin 0-2, Hunedoara – Arad 2-1. În clasament: 1. Timiş 24 (19-6), 2. Caraş Severin 20 (13-8), 3. Hunedoara 20 (14-12), 4. Arad 6 (10-11), 5. Alba 5 (10-17), 6. Mehedinţi 5 (7-19). Etapa viitoare (duminică, 7 noiembrie, ora 11.00): Caraş Severin – Alba, Timiş – Huneodara, Arad – Mehedinţi. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult