Dumitru Comănescu, cel mai vârstnic bărbat din lume, a încetat din viață astăzi, la București. Avea vârsta de 111 ani
Pe 24 iunie Dumitru Comănescu a fost decorat cu distincţia Crucea Patriarhală de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii, se arată în comunicat.
Dumitru Comănescu, care a fost ti
mp de o lună cel mai vârstnic bărbat al Planetei, a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţa, la 111 ani şi 231 de zile, potrivit unui comunicat al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, transmite Agerpres.
„Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineaţă! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecţie despre viaţă şi credinţă, despre responsabilitatea pe care o avem faţă de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăşi şi a învinge marile, dar şi micile încercări ale vieţii, despre virtute, omenie, bunătate şi înţelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului ‘Vieţi centenare’, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetăţean al Municipiului Bucureşti şi, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume”, a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre.
Ea a spus că Dumitru Comănescu a lăsat amintiri de neuitat. „Gândurile sale frumoase, pline de înţelepciunea omului care a privit drept în ochi viaţa, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită căldură şi bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile şi îndemnurile optimiste şi ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veţi lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veşnică!”, a adăugat Alexandra Dobre.
„Este cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un creştin ortodox mirean. Şi pentru aceasta, vă mulţumesc cu recunoştinţă!”, a spus patriarhul Daniel.
Dumitru Comănescu a fost premiat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul proiectului „Vieţi Centenare”, derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, cu suma de 5.000 de lei şi o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”.
Urmare a demersurilor efectuate de Centrul pentru Seniori, pe 29 iunie 2019, Dumitru Comănescu a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne „Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.
„Dumitru Comănescu a fost ‘omul poveste’, care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a condus către meseria de inginer agronom, s-a aflat în spatele frontului pentru a asigura pâinea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial. A muncit cu pasiune timp de peste 70 de ani, a avut o viaţă cumpătată, mereu înconjurat de familie. A supravieţuit şi ne-a încurajat pe toţi în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanţele atât de dragi şi va recita poezii doar îngerilor”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.
Iniţial, s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani – în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.
Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, Dumitru Comănescu s-a apucat de învăţat şi din zeci de candidaţi a luat locul cinci pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea.
Secretul longevităţii sale a fost dragostea pe care i-a oferit-o familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi, se mai menţionează în comunicat.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]