Duminică, la Micești, are loc cea de-a XIV-a ediție a sărbătorii „Tropote în Țara Vinului”, organizată de PNL Alba Iulia
Partidul Național Liberal, filiala Alba Iulia, alături de organizația municipală a TNL, organizează duminică, 18 octombrie, începând cu ora 12.00, evenimentul devenit deja tradiție, „Tropote în Țara Vinului”, ce va avea loc în Poligonul Jandarmeriei din Micești.
Organizatorii au pregătit și în acest an concursuri de călărie viteză și tracțiune, recompensate cu diplome și premii în bani și saci cu cereale. Aspiranții la câștigarea celor două competiții sunt așteptați să se inscrie începând cu ora 10.30. Publicul prezent va îndeplini și rolul de juriu, pentru a premia „Cel mai frumos cal”.
Atmosfera sărbătorii de toamna va fi întreținută de artiști și formații din județul nostru și nu numai.
Programul evenimentului, începând cu ora 12:00:
1. Parada cailor înscriși în concurs
2. Prezentarea Regulamentului la Secțiunea călărie – viteză
3. Concursul de călărie
4. Prezentarea Regulamentului la Secțiunea tracțiune
5. Concursul de tracțiune
6. Concursul „Cel mai frumos cal” – premiul publicului
7. Premierea câștigătorilor la toate cele trei probe. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7-8 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
7-8 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 7-8 martie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut […]
VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților
VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]