DUMINICĂ: „Bogăţiile toamnei„ la Blaj. Produse din recolta anului 2017, concurs de standuri și spectacol de muzică populară
Cea de a XVII-a ediţie a manifestării “Bogăţiile toamnei la Blaj” se desfăşoară duminică, 17 septembrie 2017, cu începere de la ora 10.00, în Piaţa Mare Agroalimentară.
Organizatorii vor oferi producătorilor agricoli de pe Valea Târnavelor ocazia de a-şi expune cele mai frumoase produse din recolta anului 2017 pe standurile ce vor fi amenajate special pentru această sărbătoare. Peste 40 de producătorii agricoli din zonă vor participa şi la tradiţionalul concurs de standuri, organizat ca în fiecare an de Primăria şi Consiliul Local Blaj. Municipalitatea blăjeană a pregătit pentru această sărbătoare şi un program de muzică populară, susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, condus de dirijorul Alexandru Pal.
“Este o sărbătoare care oferă posibilitatea blăjenilor să îşi facă, pe ultima sută de metri, aprovizionarea pentru iarnă, aşa cum obişnuim noi în această zonă. De asemenea, încercăm să dăm respectul cuvenit celor care muncesc cu trudă pământul şi vin în fiecare joi şi duminică, şi nu numai, în Piaţa Mare Agroalimentară şi în Piaţa Mică de la gară, cu produse ecologice, cu produse de o calitate deosebită. Este, până la urmă, sărbătoarea tuturor: a producătorilor şi consumatorilor, a blăjenilor şi a întregii Văi a Târnavelor, pentru că vor participa şi producători din întreaga zonă a Târnavelor”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Pentru calitatea produselor lor, frecvenţa cu care pot fi găsiţi în pieţele blăjene, dar şi pentru a-i încuraja să cultive în continuare pământul, producătorii agricoli vor fi recompensaţi de Primăria şi Consiliul Local Blaj cu diplome şi premii. Câştigătorul acestei competiţii va fi decis de o comisie specială, care va ţine cont atât de expoziţia propriu zisă a fiecărui agricultor, cât şi de frecvenţa cu care îşi comercializează produsele în pieţele din Blaj sau de suprafaţa cultivată. În concurs s-au înscris peste 40 de producători agricoli din Blaj şi din localităţile învecinate, din zona Târnavelor.
Primăria Municipiului Blaj a pregătit pentru această sărbătoare şi un program de muzică populară, care va începe la ora 10.00. Pe scena amenajată în Piata Mare Agroalimentară va avea loc un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, condus de dirijorul Alexandru Pal.
Pe parcursul zilei, în Piaţa Mare Agroalimentară, vor fi expoziţii cu vânzare de: legume-fructe, vinuri, produse apicole, flori şi plante ornamentale şi produse de panificaţie.
A XVII-a ediţie a “Bogăţiilor Toamnei la Blaj” este organizată de Primăria şi Consiliul Local Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Reminders of Him / Frânturi din el Avanpremiera Regia: Vanessa Caswill Cu: Bradley Whitford, Maika Monroe, Lauren Graham, Jennifer Robertson Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste Durată: 114 min Rating: AP 12 După o […]
VIDEO | Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare: Câte locuri noi de parcare vor fi disponibile
Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare Prima parcare construită în municipiul Blaj în locul garajelor este aproape de finalizare, a anunțat, miercuri, 4 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Ne reîntâlnim din nou la parcările de la blocurile 12, 13 și 15. În urmă cu o lună am fost aici […]
4 – 5 martie 2026 | O stradă din Aiud, închisă temporar circulației. Se efectuează lucrări de branșament apă și canalizare
O stradă din Aiud, închisă temporar circulației. Se efectuează lucrări de branșament apă și canalizare Strada Ostașilor din municipiul Aiud va fi închisă temporar circulației rutiere până miercuri, 5 martie 2026, pentru efectuarea unor lucrări de branșament la rețelele de apă și canalizare. Autoritățile locale au anunțat că restricțiile sunt valabile în intervalul orar 08:00 […]