// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Duminica a II-a din Postul Paștelui, Sfântul Grigorie Palama

Duminica a II-a din Postul Paștelui, Sfântul Grigorie Palama.

Este un lucru clar ca lumina zilei că postul urmăreşte slăbirea forţei de agresiune a păcatului şi nu topirea kilogramelor sau ajustarea siluetei. Că raţionalizarea calorică printr-un regim alimentar mai auster diminuează întrucâtva zburdălnicia sufletului şi a trupului este adevărat, dar e puţin, iar dacă factorii călăuzitori ai fiinţei umane – suflet, voinţă, raţiune – nu-şi impun autoritatea şi personalitatea, atunci aspectul agroalimentar rămâne doar un gest decorativ, steril, fără efecte notabile pe foaia de parcurs a vieţii sau în cartea de muncă a întregului uman.

Marele specialist în chirurgia sufletului, Sf. Ioan Gură de Aur, căutând să desluşească în limbajul timpului său, armonia ce ar trebui să coexiste între cele două componente ale postului – trupesc şi sufletesc, scria: „Mai bine ai face să mănânci ce-ţi place, dar în acelaşi timp ai hrăni pe aceia care chiar şi când nu este post mor de foame. Mai bine ai face să te împodobeşti cu hainele tale după gust, dar în acelaşi timp cu îmbrăcămintea ta de prisos, care atârnă degeaba în dulapuri şi pe care o mănâncă moliile ai acoperi goliciunea fraţilor noştri care degeră de frig. Mai bine ai face chiar şi atunci când nu ai mai curma petrecerile şi veseliile tale nici în timpul postului dar, desfătându-te tu, ai face să se mângâie şi pe cei care de multă vreme au uitat ce mai este bucuria în lumea aceasta”.

Citește și: când pică Paștele în urmatorii ani

Atât Evanghelia zilei, cât şi alte învăţături ale lui Iisus, oferite lumii, au fost şi sunt nişte probe severe prin care testa bunătatea sau răutatea ascultătorilor Săi. În textul de azi, Sf. Ev. Marcu relatează vindecarea unui paralitic pe care patru inşi l-au coborât prin acoperiş. Înainte de a-i vindeca suferinţa trupească, Iisus îi uşurează sufletul de păcate prin cuvintele: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. A fost un nimerit prilej de tulburare pentru potrivnicii Săi ce murmurau şi cugetau întru invidia şi răutatea inimii lor astfel: „Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu” (Marcu II, 7).

Egoismul îngust şi bolnăvicios îi împiedica să estimeze corect ierarhia valorică a componentelor umane – trup şi suflet, astfel că iertarea păcatelor de către unul care zilnic umbla printre ei, li se părea a fi nişte vorbe fără noimă. Pentru a-i dezmetici şi a coborî dimensiunile Atotputerniciei dumnezeieşti la un nivel accesibil mentalităţii lor, Iisus le dezvăluie şi aspectul văzut, dar secundar al minunii săvârşite asupra bolnavului prin cuvintele: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi luându-şi patul a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu” (Marcu II, 10-12).

Citește și: urări de Paste

În stil personal şi inconfundabil, Mântuitorul aduce alinare şi iertare de păcate unui om nefericit şi pune un căluş în gura plină de venin a unor rătăciţi incorigibili.

Tot în această Duminică, Biserica face pomenirea Sf. Grigorie Palama, o mare personalitate a culturii teologice din veacul al XIV-lea.
Istoria biblică a Noului şi Vechiului Testament, istoria Bisericii universale şi istoria Bisericii Ortodoxe Române, sunt o triadă de discipline teologice armonios înfrăţite în slujirea unuia şi aceluiaşi scop: buna informare a cititorului credincios asupra celor mai interesante şi folositoare detalii despre personajele şi subiectele care-l preocupă: Dumnezeu, Sfinţii Apostoli, martirii-mucenici, cuvioşi, eroi ai credinţei ca Sfântul Gheorghe sau Sf. Dimitrie. Alături de ei, un capitol important este ocupat de către Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, marii asceţi şi vieţuitori în condiţii de exigenţă şi de austeritate extreme cum au fost Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Maria Egipteanca, dar şi mari reformatori ai spiritului uman. Alţii, prin puterea credinţei şi a trăirii în Hristos, prin îndepărtarea gândurilor de la toate realităţile lumeşti trecătoare, prin concentrarea atenţiei numai la Dumnezeu, reuşeau să-şi ridice mintea la înăl­ţimi mai presus de simţuri rostind fără încetare rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Desigur, această formă de trăire, de gândire şi de simţire era o nouă modalitate de abordare a realităţilor dumnezeieşti şi nu era la îndemâna omului de rând, ci doar a celor foarte îmbunătăţiţi. Procedura de a intra în starea de comuniune cu Dumnezeu printr-o concentrare totală, de­săvârşită s-a numit isihasm sau isihie şi înseamnă linişte sau liniştire. Printr-un regim de viaţă aspru (asceză), prin concentrarea minţii şi printr-un exerciţiu neîntrerupt de apropiere faţă de Dumnezeu, isihaştii atingeau o stare de iluminare asemănătoare luminii necreate pe care Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov au văzut-o pe Muntele Taborului cu prilejul Schimbării la faţă a Mântuitorului.

Primele forme de manifestare ale isihasmului au fost identificate încă din sec. al V-lea sub influenţa lui Dionisie Pseudo-Ariopagitul şi mai târziu a Sf. Simeon Noul Teolog (†1022), după care a fost preluat şi practicat de către călugării din Muntele Athos. Învăţătura isihastă a atins forma sa de vârf în sec. al XIV-lea, avându-l ca principal susţi­nător pe Sf. Grigorie Palama (1296-1359), vieţuitor în Muntele Athos între 1318 şi 1326, an în care se retrage într-un loc mai singuratic de lângă oraşul Bereea. Ca orice curent doctrinar de mare amplitudine ce apare pe scena credinţei, şi învăţătura isihastă şi-a asumat numeroase împotriviri. Contra ei s-a ridicat călugărul Varlaam de Calabria (†1350), care, deşi în tratativele de unire dintre catolici şi ortodocşi purtate la Avignon, în 1399, apără cu înverşunare doctrina ortodoxă, ulterior a început o campanie grosolană de denigrare a isihaştilor, acuzându-i de misticism fals.

Citește și: mesaje de florii

Problema isihasmului ajunge în atenţia instanţelor de judecată ale sinoadelor locale. Mai întâi, la Sinodul din 1345 întrunit la Constantinopol sub preşedinţia Patriarhului Ioan al XIV-lea Kalekas (1334-1347), Sf. Grigorie Palama este condamnat şi anatematizat, dar ulterior prin Sinodul ţinut la 27 mai 1351 în biserica Vlaherne din Constantinopol, isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe Răsăritene, iar Sf. Grigorie Palama este ridicat în 1347 la demnitatea de Mitropolit al Tesalonicului, scaun în care slujeşte până la moartea sa petrecută la 13 noiembrie 1359.

Datorită credinţei sale trăite la cele mai înalte dimensiuni şi a sfinţeniei vieţii, Sf. Grigorie Palama a fost canonizat în 1368 şi trecut în rândul sfinţilor, fiind sărbătorit an de an în a doua duminică din Postul Mare.

Deşi la prima vedere aceste rânduri seamănă mai mult cu o lecţie de istorie creştină, ele scot în relief un mare zbucium şi totodată un test de mare încercare pe care Biserica Ortodoxă a trebuit să-l treacă pentru ca una din învăţăturile sale foarte controversate să intre în legalitate.

Pr. Petru PINCA – Blaj

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

loading...