DUMINICĂ, 22 mai: “Sărbătoarea salcâmului” la Ceru Băcăinţi, ediția a X-a
Duminică, 22 mai, la Ceru Băcăinți va avea loc ,,Sărbătoarea salcâmului”, o manifestare tradițională aflată anul acesta la cea de-a X-a ediție, eveniment organizat de Consiliul Local și Primăria Ceru Băcăinți, în parteneriat cu Consiliul Județean, și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba.
După cum ne spunea viceprimarul comunei, Mircea Crișan, sărbătoarea a fost organizată ceva mai devreme față de alți ani, având în vedere că salcâmii se află deja în faza de înflorire. Edilul comunei a ținut să precizeze că pe lângă manifestările cultural- artistice organizate în fiecare an, cu ocazia Sărbătorii salcâmului, s-a creat și un moment mai special, prilejuit de întâlnirea la Ceru Băcăinți a fiilor satului, veniți de pretutindeni. Programul manifestărilor va începe duminică la ora 10.00, cu participarea la Sfânta Liturghie ce va avea loc la Biserică ,,Sfântul Gheorghe”, iar între orele 13.30-14.00, participanții pot vizita expoziția etnografică organizată la muzeul din localitate. La ora 14.00, pe scena amenajată în parcul cu arini, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia participanții vor asista la o scurtă slujbă religioasă și la prezentarea oficialităților locale și județene invitate la sărbătoare.
Va urma un spectacol folcloric susținut de ansambluri și artiști cunoscuți, precum: Ansamblul folcloric ,,Vințana” al Căminului Cultural Vințu de Jos, Anamblul folkloric ,,Mărginenii de pe Valea Frumoasei”, Ansamblul folkloric, ,,Iulius Borza” din Geoagiu, Ansamblul Căminului Cultural Tărtăria, Ansamblul Căminului Cultural Ceru Băcăinți și nu în ultimul rând, cunoscuții interpreți Ancuța Matei și Nelu Ban Fântână. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: „Ucenicii lui Brâncuși” și alte ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei
„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: Ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei continuă, în lunile februarie și martie 2026, programul de educație culturală dedicat copiilor, reunind o serie de ateliere creative care valorifică patrimoniul istoric al palatului, meșteșugurile tradiționale și expresia artistică […]
VIDEO | Primăria Alba Iulia, apel public la implicare: „Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor”
Primăria Alba Iulia, apel public la implicare:„Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor” Primăria Alba Iulia a reluat, joi, 5 februarie 2026, apelul adresat cetățenilor și agenților economici de a pune umărul la întreținerea domeniului public. „Reamintim că menținerea curățeniei […]
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii Un tânăr din județul Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, a fost adus în țară de Poliția Română, în cadrul unei operațiuni desfășurate în perioada 2–4 februarie 2026, care a vizat punerea în aplicare a mai multor mandate […]