Rămâi conectat

Curier Județean

Duminică, 13 octombrie 2019 – comemorarea bătăliei de pe ,,Câmpul Pâinii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub genericul ”Să reaprindem flacăra recunoștinței pe câmpul biruinței”, duminică, 13 octombrie 2019, începând cu ora 17:00, în gara din Șibot, la statuia lui Pavel Chinezul, va avea loc comemorarea bătăliei de la 1479, de pe Câmpul Pâinii, considerată, drept unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei.

Aici, pe Câmpul Pâinii, în 13 octombrie 1479, o armată multinaţională condusă de voievodul Transilvaniei, Ştefan Bathory, comitele de Timişoara, Paul (Pavel) Chinezul, despotul sârb, Vuk Brancovic şi fostul domn muntean Basarab Laiotă cel Bătrân a învins o importantă oaste otomană condusă de beiul Ali Kodsa. Eroul bătăliei a fost Pavel Chinezul, comite de Timişoara, unul dintre cei mai mari războinici ai vremii, vestit pentru forţa sa neobişnuită.

Înfruntarea a intrat în legendă, fiind considerată o mare victorie creştină, în contextul în care trupele ardelene nu numărau mai mult de 15.000 de oameni, în timp ce trupele turceşti numărau 20.000 de spahii, achingii şi ieniceri la care se adăugau mai bine de 2000 de valahi.

”Acum mai bine de cinci veacuri militarii de frunte ai Transilvaniei uniți au ținut pieptul marii puteri otomane. Deși de etnii și religii diferite acești bravi bărbați au luptat și murit pentru apărarea gliei străbune. Sângele lor amestecat în pământul roditor ne apare an de an în fața ochilor prin roșul sângeriu al petalelor de mac.

,,La 13 octombrie 1479 pe Câmpul Pâinii lângă Orăștie a avut loc o confruntare epopeică între lumea creștină și lumea musulmană, iar victoria câștigată capătă noi semnificații în zilele noastre. Consecința directă a acestei mari victorii a fost faptul că vreme de 50 de ani turcii nu au mai îndrăznit să jefuiască Transilvania, iar pentru istoria acestor locuri bătălia de la Câmpul Pâinii din toamna anului 1479 este cea mai importantă victorie. La finalul evenimentului pe care îl organizăm, ne-anm propus să facem un foc prin care să ,,reaprindem flăcăra recunoștinței pe CÂMPUL biruinței!” , ne-a declarat reprezentantul comitetului de inițiativa, dr. Mihai Căstăian- directorul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie.

Comemorarea va fi sprijinită de autorităţile locale din Şibot, Orăştie, Cugir, Romos, ,,Aurel Vlaicu” şi Geoagiu, iniţiativa trecând peste “graniţa” dintre judeţe (comuna Şibot aparţine judeţului Alba), având în vedere că secole de-a rândul, localităţile de pe Câmpul Pâinii au aparţinut de Scaunul Orăştie.

La manifestare, au fost invitați să participe reprezentanți ai Asociația Naționale Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Hunedoara, Grupul de Inițiativă ,,Centenar Marea Unire Alba Iulia – 2018”, Societatea ,,Astra” Orăștie, Asociația Pro Cugir, Societatea Culturală ,,Vinereana” și Asociația ,,Câmpul Pâinii” Vinerea – Cugir. Au fost invitați de asemenea, Cavalerii de Muhlbach Sebeș, care prin echipamente militare şi scene deosebite de luptă vor rememora tabloul eroicei bătălii, petrecute în urmă cu o jumătate de mileniu, pe Câmpul Pâinii.

După cum preciza dr. Mihai Căstăian, acțiunea de duminică face parte dintr-un proiect în vederea amplasării unui monument national situat în apropierea autostrăzii și a liniei ferate din apropiere. Programul va conține: Tedeum, Evocare istorică și alocuțiuni ale invitaților.

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Locuitorii din Cricău, FĂRĂ APĂ potabilă în seara de Revelion: Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Locuitorii din Cricău, FĂRĂ APĂ potabilă în seara de Revelion: Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor Locuitorii din Cricău au rămas fără apă potabilă în seara de Revelion. Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor. ,,Având în vedere consumul mare de apă potabilă, SC APA CTTA SA ALBA […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT de ATV în zona Galbena – Arieșeni: Două persoane rănite după ce s-au răsturnat pe zăpadă. A intervenit Salvamont Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT de ATV în zona Galbena – Arieșeni: Două persoane rănite după ce s-au răsturnat pe zăpadă. A intervenit Salvamont Alba Ultima zi din an a găsit salvatorii montani ai SPJ SALVAMONT-SALVASPEO Alba în teren. Echipa de serviciu de la Baza SALVAMONT Arieșeni-Vârtop a fost solicitată să intervină la un accident de ATV în zona […]

Citește mai mult

Curier Județean

Nume care se sărbătoresc de Sfântul Vasile 2026. Aproape 600.000 de români își serbează onomastica în 1 ianuarie

Ioana Oprean

Publicat

în

Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Vasile 2026. Semnificația numelui În 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare, aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Semnificația numelui Vasile Este un nume considerat creştin, dar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea