Duel inegal cu „Bătrâna Doamnă”
Aflată la un pas de a nu fi programată din pricina datoriilor către foştii jucători, scadentă fiind săptămâna precedentă restanţa de 10.000 euro către S. Rădoi, FC Unirea Alba Iulia joacă sâmbătă, de la ora 15.00, la Arad un meci ce contează pentru etapa a 14-a din seria vestică a stat câteva zile sub semnul întrebării. „Alb-negrii” sunt în derivă totală, au fost umiliţi în Copou de trupa lui Falub, aflându-se la numai două puncte de locurile retrogradabile după o serie neagră ce cuprinde patru întâlniri din care şi-au adjudecat numai un punct. Chiar dacă la precedentele două descinderi pe stadionul „Francisc Neumann” uniriştii n-au pierdut, 0-0 în 2008 şi 2-2 în 2006, de data aceasta vizitatorii sunt cotaţi cu şanse minime, ţinând cont de problemele interne (frământările din lot), dar mai ales cele financiare (în 15 noiembrie au devenit scadente contractele pentru luna anterioară), putându-se vorbi de o misiune aproape imposibilă. Cu trei înfrângeri consecutive în jocurile externe (la Arad cu ACU, Oradea şi Iaşi), albaiulienii se prezintă la ultima deplasare a turului precum o formaţie naufragiată, cu un moral făcut cioburi şi aproape de marginea prăpastiei.
lIarăşi criză de efectiv
Pe lângă excluşii Dâlbea, Poverlovici şi S. Costea, albaiulienii nu pot miza nici pe „căpitanul” Călin Cristea – suspendat, şi accidentaţii Bucurică, Potopea, Selagea sau I. Grozav, sub semnul întrebării stând şi utilizarea lui S. Mureşan (dureri în talpă). În consecinţă iarăşi efectivul va fi compus din foarte mulţi jucători tineri, anticipându-se o prezenţă numeroasă a juniorilor, 9 la număr, dar şi o formulă improvizată. „Ne prezentăm cu o echipă foarte tânără, dar asta nu înseamnă că nu mergem să ne luptăm pentru puncte. Sper să reuşesc să scot maximum din fiecare jucător ce va intra în teren, să realizăm un joc bun, care de data aceasta să ne conducă spre un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi. În cele din urmă, şefii Unirii s-au răzgândit şi formaţia albaiuliană va efectua deplasarea în această după-amiază.
Echipa probabilă: G. Rotaru – Cl. Oară, M. Pistol, Soporan, Al. Giurgiu – Negură, Fl. Sabou, N. Stanciu, Bălaş – Sg. Buş, M. Oprea lArbitri Z. Erdei (Slatina), A. Voicu (Suseni), Monica Rigo (Cluj Napoca), rezervă L. Uihelyi (Lugoj), observatori N. Asandei (Reşiţa), Al. Terheş (Oradea).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Dragoș Militaru, noul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″
Dragoș Militaru, noul antrenor principal al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″ Dragoș Militaru, noul antrenor principal al divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia, după renunțarea la Alexandru Pelici, și-a expus obiectivele la preluarea formației din Cetatea Marii Uniri. Citește și: Antrenorul Dragoș […]
Antrenorul Dragoș Militaru, prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia | Obiectiv, promovarea în Liga 2, contract – până în vara anului 2027
Antrenorul Dragoș Militaru a fost prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia, formație care iernează pe prima poziție a Seriei 7 din Liga 3. Noul principal al „alb-negrilor” l-a înlocuit pe Alexandru Pelici pe banca tehnică, acesta despărțindu-se zilele trecute de formația din Cetatea Marii Uniri, oficial, pe „cale amiabilă”, în realitate fiind vorba despre […]
Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, meciuri programate în iunie 2026 Semifinalele Cupei Județene, competiție nouă organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, sunt ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, tragerea la sorți având loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba Citește și: S-au […]