Ştirea zilei

DSP Alba va avea 3 linii de testare COVID-19, cu o capacitate de peste 1.500 de teste pe zi: Colaborare între DSP, DSV și OSPA Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit directorului DSP Alba, Alexandru Sinea, instituția pe care o conduce va avea 3 linii de testare COVID-19, cu o capacitate de peste 1500 de teste pe zi, în urma unei colabprări cu DSV și OSPA Alba.

Având în vedere solicitări venite din partea mass media, confirm existenta a doua protocoale de colaborare între DSP Alba – DSV Alba, DSP Alba – OSPA Alba având ca obiect achiziția a 2 linii de testare RT PCR. Atât DSV cât și OSPA vin în sprijinul DSP Alba, prin punerea la dispoziția instituției noastre a aparaturii ce urmează a fi achiziționate, în vederea creșterii capacității de testare pe perioada pandemiei.

În perioada următoare, în funcție de livrările furnizorilor, DSP Alba va avea în dotare 3 linii de testare RT PCR, cu o capacitate de peste 1500 de teste/zi. În acest sens, urmare a angajarilor recente ale instituției noastre, specialiștii din laborator au început formarea personalului nou angajat, în vederea constituirii mai multor echipe de testare.

As vrea sa mulțumesc pentru sprijin d-lui dr. Spanu Vasile director DSV Alba și d-lui ing. Florea Mihai, director OSPA Alba. Instituțiile județului acționează în echipa, având ca unic scop protejarea sănătății publice”, a declarat Alexandru Sinea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult