Curier Județean

Droguri confiscate prin decizie a Tribunalului Alba de la un inculpat decedat și un cetățean străin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Droguri confiscate prin decizie a Tribunalului Alba de la un inculpat decedat și un cetățean străin

La solicitarea DIICOT Alba Iulia, Tribunalul Alba a decis în 31 iulie 2017 confiscarea specială a unor cantități de droguri ridicate de la doi bărbați în urma unor percheziții realizate în aprilie 2016. Unul dintre aceștia era inculpat într-un dosar de traficanți de etnobotanice trimis în judecată de Parchet, care a decedat între timp, iar celălalt este un cetățean străin care, în prezent, are calitatea de suspect.

Inculpatul decedat se numea Călin Oprița, cunoscut în mediul interlop din Alba Iulia, și avea 30 de ani. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit în octombrie 2016 pe o stradă din Alba Iulia. Cercetările realizate ulterior nu au arătat că ar fi vorba despre o moarte suspectă. Tânărul se afla la momentul respectiv sub control judiciar și era învinuit că făcea parte dintr-un grup destructurat de DIICOT anul trecut prin efectuarea a 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Cluj.

Potrivit deciziei Tribunalului Alba, de la inculpatul Călin Oprița, reprezentat în instanță de către mama acestuia, sunt confiscate 8 comprimate care conţin ca substanţă activă Diazepam ambalată în 3 blistere, 97 de grame de fragmente vegetale în care s-a pus în evidență o substanță chimică folosită la fabricarea etnobotanicelor, interzisă în România și o plită electrică pe care s-a identificat, de asemenea, substanța respectivă.

De la cetățeanul străin Sautereau Boris Georges s-a dispus confiscarea a 103,3 grame de fragmente vegetale, care conțin aceeași substanță. Bunurile se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Alba și urmează a fi distruse după ce decizia instanței de judecată va rămâne definitivă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată într-un sat din comuna Albac: Pompierii intervin cu o autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată într-un sat din comuna Albac: Pompierii intervin cu o autospecială Pompierii din Câmpeni intervin, marți, 10 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în satul Dealu Lămășoi, comuna Albac, la vegetația uscată. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în loc. Albac, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | IPJ Alba, competiție sportivă de tir dinamic de Ziua Poliției Române 2026: Simulare de intervenție pentru salvarea unui ostatic

Bogdan Ilea

Publicat

în

IPJ Alba, competiție sportivă de tir dinamic de Ziua Poliției Române 2026: Simulare de intervenție pentru salvarea unui ostatic Ieri, 9 martie 2026, în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române, polițiștii Biroului Pregătire Profesională au organizat o competiție de tir dinamic, pe un poligon de tragere, aflat în municipiul Alba Iulia. Polițiștii din cadrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ștefania Mara Bușcă, din clasa a XI-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba Franceză

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bușcă Ștefania Mara, din clasa a XI-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba Franceză Eleva Bușcă Ștefania Mara, din clasa a XI-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba Franceză. Reprezentanții liceului au transmis […]

Citește mai mult