Politică Administrație

Drept la replică: Când șeful PNL al APA CTTA Alba câștigă mai mult decât Iohannis, iar noi plătim cele mai mari tarife din regiune, vorbele sunt de prisos!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Drept la replică: Când șeful PNL al APA CTTA Alba câștigă mai mult decât Iohannis, iar noi plătim cele mai mari tarife din regiune, vorbele sunt de prisos!

Când vine vorba de tarifele la apă potabilă și canalizare, lucrurile sunt extrem de clare: noi plătim mai mult decât locuitorii din toate cele 7 județe vecine, în vreme ce șefii PNL ai APA CTTA Alba își fac plinul, cu câștiguri lunare de 4-5 ori mai mari decât salariul mediu net de la nivelul județului.

Este culmea obedienței politice și ipocriziei, ca membru PNL și traseist politic la 3-4 partide, să faci scut în jurul șefilor din PNL, care-i ard la buzunare pe cetățeni și se îmbogățesc de pe spatele lor. Este cazul lui Horațiu Florea, care s-a dus la PNL să vândă ouă, însă s-a trezit vorbind despre apă.

Să îi explicăm situația, cu câteva cifre clare: un metru cub de apă potabilă și canalizare este, în Alba Iulia și județul Alba, 14,15 lei (fără TVA). Pentru aceste servicii, vecinii noștri din județul Sibiu plătesc 9,01 lei; din Cluj – 10,55 lei, din Bihor – între 10,49 lei și 12,21 lei; din județul Hunedoara – între 9,22 și 13,06 lei; din Vâlcea – 10,23; Tarife mai mici pentru aceste servicii sunt și în Arad și Mureș, potrivit datelor oficiale.

Citește și: Horațiu Florea, PNL Alba: ”Când vorbești prostii aparatul nu da rest”

În acest timp, șeful APA CTTA Alba, Ștefan Bardan, încasează venituri anuale mai mari de la operatorul județean de distribuție a apei decât președintele Klaus Iohannis de la Administrația Prezidențială. Președintele țării a câștigat într-un an 181.944 de lei net, reprezentând 15.162 lei pe lună, în vreme ce Ștefan Bardan a obținut în același an venituri totale de 210.649 de lei, reprezentând 17.554 de lei pe lună. Astfel, șeful PNL al APA CTTA Alba încasează lunar cât 4-5 angajați din Alba care câștigă un salariu mediu.

Profitul net în anul 2022, realizat de APA CTTA Alba din facturile plătite de către populație, este de peste 3,3 milioane de euro. Acesta este, se pare, împărțit între șefii din companie, care își dau prime după criterii numai de ei cunoscute. Și nu vorbim despre o companie care obține profit printr-un management performant, ci de una care deține monopol, are cele mai mari tarife și cele mai dezastruoase servicii. Populația este uscată de bani, iar calitatea apei de la robinete lasă mult de dorit.

În acest timp, chiar dacă APA CTTA Alba este o firmă de casă a PNL Alba, iar șefii instituției nu au limitări salariale, liberalii lui Ion Dumitrel ne spun că tarifele la apă și canalizare nu pot fi scăzute. În acest fel, directorii APA CTTA Alba, în fața cărora membri PNL fac scut, continuă să se îmbogățească de pe statele cetățenilor.

Dar în județul Alba, condus de baronii PNL, toate tarifele la utilități, instituite pe plan județean, sunt mai mari decât în alte zone. Spre exemplu, pentru colectarea deșeurilor menajere, în timp ce o familie de 3 persoane din Cluj-Napoca plătește pe lună circa 33 de lei, o familie de 3 persoane din Alba Iulia plătește 51 de lei, iar din Sebeș sau Cugir – 61 de lei.

Astfel, PNL Alba te arde la buzunar cu tarifele la utilități.

Prin recentele reacții PNL Alba transmite un mesaj clar: cât timp baronii PNL vor fi la conducerea județului, tarifele pentru populație la apă și canalizare nu vor fi reduse.

PSD Alba a venit cu un plan constructiv de reducere a tarifelor la apă și canalizare, a lansat o petiție și strânge semnături de la cetățeni pentru reducerea acestora. De asemenea, de îndată ce va primi încrederea populației, PSD Alba va reorganiza activitatea APA CTTA Alba și va adopta o serie de măsuri astfel încât facturile pentru cetățeni să scadă.

Partidul Social Democrat Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.  „Mediul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani” Primăria Aiud a câștigat o finanțare de 1 milion de lei pentru elaborare Planului Urbanistic General care nu a mai fost actualizat din anul 1999. Concret, un PUG actualizat înseamnă reguli clare […]

Citește mai mult