Dr. Traian Gligor – „Vrăjitorul din Bistra – sat Dealul Muntelui sau Omul de aur”
Cu ani în urmă în ziarul „Unirea” era publicat un articol dedicat profesorului Mihaiu Berindei, din Câmpeni, un vajnic colaborator al acestui cotidian. Acesta îşi prezenta pasiunea de-o viaţă, scriind cărţile „Urme de schiuri în Ţara Moţilor” precum şi „Din însemnările unui trecător care a iubit natura, zăpada şi gazonul”.
Anii au trecut, a venit vremea pensionării (2002), iar acum la 73 de ani nu prea am parte de „bătrâneţe cu puţină tinereţe”, atenţionările celei cu „coasa” sunt tot mai frecvente, începând cu un accident vascular cerebral, accident vascular la ochiul stâng, două infarcte consecutive şi în final mai multe necazuri morfo-funcţionale.
În acest articol nu eu sunt personajul principal, ci mai degrabă dl. Traian Gligor, medic primar medicină internă, medic specialist gastroenterologie cu competenţă ecografie generală, cu cabinet particular în oraşul Câmpeni, str. Teiului nr. 5. După investigaţiile făcute am fost diagnosticat cu „ulcer esofagian acut hemoragic” cu recomandarea unui tratament specific, iar după 30 de zile de înaltă profesionalitate moral cetăţenească am primit verdictul „vindecat complet”. Am avut trei programări, dar după fiecare din ultimele două investigaţii am întrebat: „Domnule doctor, cât mă costă”, răspuns prompt: „nimic”.
Pentru aceasta fac două dedicaţii pentru domnul doctor Traian Gligor: „Soarele răsare roşu şi tot roşu el apune. Omul bun este bun şi pe vreme bună, ca şi pe vreme rea”, „Recunoştiinţa este o floare rară, care nu creşte în grădina oricui”.
Floarea recunoştinţei a răsărit în sufletul meu şi o să am grijă să crească şi să înflorească cu fiecare an ce trece. În încheiere, afirm că schiul alpin a fost o pasiune de o viaţă pentru mine, iar acum practic din nou schiul alpin şi asta numai datorită d-lui doctor Traian Gligor.
prof. Mihaiu BERINDEI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite
Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în acest an, lista medicamentelor compensate și gratuite va fi completată cu 33 de noi medicamente, iar lista de boli pentru care sunt compensate substanțele deja incluse va fi extinsă. „Pentru pacienţi, […]
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]
Președintele Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi”
Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi” Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, 29 ianuarie 2026, la Digi 24, că este „puţin probabil, în momentul ăsta”, să se ajungă la o guvernare cu un guvern minoritar, arătând că, în momentul în care a […]