Sport

Două medalii de bronz la judo

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Disputat la Baia Mare, Campionatul Naţional individual de judo cadeţi (Under 17), întrecere la care au participat 255 sportivi de la 56 cluburi a consemnat evoluţiile foarte bune ale competitorilor de la CSŞ Alba Iulia. Astfel, în limitele categoriei 55 kilograme, Marian Cercea şi Cătălin Crişan au cucerit fiecare medalia de bronz, în urma a cinci partide dintre care au câştigat patru. „Rezultatele sunt mulţumitoare, în condiţiile în care avem doi medaliaţi dintre cei trei concurenţi prezenţi la finale”, a apreciat antrenorul Ioan Todor. Viitoarele întreceri sunt Cupa Transilvaniei, la Cluj, la categoriile de vârstă Under 11, Under 13 şi Under 15 (duminică, 6 martie) şi în 15-16 martie, la Iaşi, finalele Campionatelor Naţionale pentru tineret. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult