Dosarul deschis de către judecătorul Cristi Dănileț împotriva CSM va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia
Dosarul deschis de către judecătorul Cristi Dănileț împotriva CSM va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia va judeca cererea depusă de judecătorul Cristi Dănileț, în care solicita suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost exclus din magistratură.
Cristi Dănileţ a fost exclus din magistratură de CSM pe data de 13 decembrie 2021. Cererea de suspendare a deciziei, până la judecarea pe fond a procesului prin care solicită anularea, a fost strămutată de la Curtea de Apel Cluj.
„Ieri (joi – n.r.), a fost înregistrat la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal al Curţii de Apel Alba Iulia o cauză care îl are ca reclamant pe domnul Dănileţ Vasilică Cristi, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei noastre ca urmare a unei decizii de strămutare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost strămutat la CA Alba Iulia”, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, judecător Aurelian Mocan.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare.
Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe Tik Tok, care nu au legătură cu Justiţia şi profesia de magistrat, ci se referă la viaţa privată.
Până la strămutarea dosarului la Alba Iulia, au existat două decizii ale instanţei supreme şi două ale Curţii de Apel Cluj prin care magistraţii au susţinut că nu au competenţa să judece cererea lui Danileţ privind suspendarea deciziei CSM.
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 7 februarie, pentru a doua oară, că nu este de competenţa acestei instanţe să judece cererea depusă de judecătorul Cristi Danileţ.
„Dosarul 85/1/2022 ce are ca obiect suspendare executare act administrativ HCSM nr.1537/14.12.2021, reclamant Dănileț Vasilică Cristi, pârât Consiliul Superior al Magistraturii s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în 17.02.2022, în urma strămutării dispuse de ÎCCJ. A fost stabilit termen de judecată pentru data de 28.02.2022.
Prin acțiunea ce face obiectul acestui dosar reclamantul solicită suspendarea executării Hotărârii CSM nr.1537 din 14.12.2021 prin care a fost suspendat din funcția de judecător, până la judecarea pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei CSM din 13.12.2021 prin care a fost exclus din magistratură”, arată comunicatul Curții de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
