Actualitate

Dosare penale pentru administratorii a două firme din Alba pentru că vindeau ilegal petarde

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au continuat activităţile de prevenire a evenimentelor negative şi combatere a ilegalităţilor privind deţinerea, folosirea şi comercializarea articolelor pirotehnice.

Potrivit IPJ Alba, “în cursul zilei de ieri, 11 decembrie a.c., cu ocazia unor controale efectuate la două societăţi comerciale din municipiul Alba Iulia, poliţiştii au identificat 342 de articole pirotehnice din categoria a II-a, expuse pentru vânzare, în condiţiile în care cele două societăţi comerciale nu sunt autorizate pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Poliţiştii au luat măsura confiscării celor 342 de articole pirotehnice iar faţă de administratorii celor două societăţi comerciale au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37, lit. adin Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Tot în cursul zilei de ieri, 11 decembrie, poliţiştii de ordine publică din Sebeş l-au depistat pe un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Daia Română, care avea asupra sa 95 de petarde.

Poliţiştii au confiscat petardele iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care minorul a intrat în posesia lor.

De la în debutul acţiunii Foc de Artificii 2014, poliţiştii din Alba au constatat 13 infracţiuni privind fapte de „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” şi au confiscat peste 3.700 de obiecte pirotehnice din categoriile I şi II.

Poliţiştii din Alba continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea încălcării prevederilor legale ce reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoane fizice sau juridice.”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, reaminteşte următoarele aspecte legale:

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a obiectelor pirotehnice din clasa I se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei.

Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.

Neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucţiunilor de folosire, termenului de garanţie, precum şi pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 de lei.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, 24 martie 2026 că, în următoarele luni, vor avea loc reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în tot aparatul central și în administrația locală, menționând, însă, că […]

Citește mai mult