Dosar cu un prejudiciu de peste 11 milioane de euro și 17 inculpați, trimis în judecată de DNA Alba Iulia, închis definitiv după 9 ani. S-au prescris faptele
Dosar cu un prejudiciu de peste 11 milioane de euro și 17 inculpați, trimis în judecată de DNA Alba Iulia, închis definitiv după 9 ani. S-au prescris faptele
Justiția a pronunțat hotărârea definitivă, după 9 ani de judecată, în cadrul unui dosar cu 17 inculpați acuzați de fals în procedura de acordare a unor credite. Au fost solicitate daune de peste 11 milioane de euro din partea BCR.
Inițial, dosarul DNA Alba Iulia, trimis în judecată în 2014, a avut 28 de inculpați, dar 11 dintre aceștia, acuzați de abuz în serviciu, au fost achitați încă din 2017 după o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost dezincriminată parţial această infracțiune. Faptele incriminate în acest dosar au avut loc în perioada 2004-2010, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 27 iunie 2023.
Banca Comercială Română s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 11,33 milioane de euro. Instanțele au constatat că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este prescrisă și, implicit, a fost respinsă și acțiunea civilă a băncii. Judecătorii și-au motivat hotărârea și prin aplicarea celor două decizii ale Curții Constituționale (CCR), 297/2018 și 358/2022, care au constatat că art 155 din Codul Penal este neconstituțional. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.
Potrivit DNA, în perioada 2004-2010, 10 angajați ai băncii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul activităţilor de aprobare a creditelor şi/sau tragerii sumelor de bani aprobate în ceea ce priveşte firmele administrate sau reprezentate de ceilalţi inculpaţi.
S-a considerat că 56 de credite contractate de 34 de debitori persoane juridice, „au fost acordate cu încălcare gravă a normelor şi instrucţiunilor de lucru în vigoare, respectiv prin sprijinirea debitorilor în vederea obţinerii unor astfel de credite prin prezentarea la bancă a unor documente în fotocopie, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, documente care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi false”.
Facturi și contracte anulate
Magistrații au anulat, însă, zeci de documente încheiate în fals, cum ar fi facturi, contracte de vânzare-cumpărare, de prestări servicii sau de închiriere cu o valoare totală de mai multe milioane de lei, respectiv sute de mii de euro.
„Instanţa urmează a respinge acțiunea civilă formulată: pe de o parte, pentru faptul că faţă de inculpații trimişi în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani s-a pronuntat achitarea, iar pe de altă parte, pentru faptul că infracțiunile de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals sunt infracţiuni de pericol, nu de prejudiciu astfel că nu există raport de cauzalitate între infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale şi paguba produsă părţii civile, astfel că nu va fi obligat niciunul din inculpați la plata prejudiciului din dosar”, se precizează în hotărârea instanței.
Curtea de Apel a constatat, în plus față de hotărârea Tribunalului Alba, că în raport cu patru persoane, prin sentința penală din 2017 care a anulat acuzațiile de abuz în serviciu, „s-a dispus lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de partea civilă Banca Comercială Română SA”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională: Actul normativ merge la promulgare
Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională: Actul normativ merge la promulgare Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis miercuri, 18 februarie 2026, după cinci amânări anterioare, că legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și care micșorează cuantumul pensiei de serviciu este constituțională. Acum, urmează ca proiectul propus de […]
Memoriu al primarilor din Apuseni pentru demiterea președintelui Societății „Avram Iancu”: „Onoarea moților nu e negociabilă”
Memoriu al primarilor din Apuseni pentru demiterea președintelui Societății „Avram Iancu”: „Onoarea moților nu e negociabilă” O mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat un memoriu comun prin care solicită Societății Cultural – Patriotice „Avram Iancu” să se delimiteze public de afirmațiile președintelui organizației, Irimie Popa, care în ieșiri publice i-a catalogat pe […]
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante Criza transportului public din Alba pare o epopee fără sfârșit. La mijlocul lunii februarie 2026, angajații STP sunt din nou cu restanțe salariale de 2 luni, respectiv lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026. Mai mulți angajați STP […]
