Rămâi conectat

Ştirea zilei

Dorin Sandea, șeful IȘJ Alba, dat în judecată de fostul inspector liberal Dan Cherecheș, pentru abuz în serviciu

Dragoş Suciu

Publicat

în

Dorin Sandea, inspectorul școlar general din Alba, a fost dat în judecată de un fost inspector liberal, Dan Cherecheș pentru „neprelungirea abuzivă a detașării pe funcție”.

Anunțul a fost făcut marți, chiar de către profesorul Dan Cherecheș, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PNL-ACL. Alături de acesta au fost prezenți pentru a își exprima revolta față „de abuzurile și incompetența conducerii ISJ Alla”, fostul inspector general școlar Cornel Sandu și fostul director al Școlii Gimnaziale din Petrești – Sebeș.

Dan Cherecheș a explicat faptul că baza „neprelungirii abuzive a detașării în interesul învățământului pe funcțiile de inspector” a celor șapte inspectori se află o situație de nelegalitate, pe care are convingerea că justiția o va corecta.

Reamintim că în 4 august a avut loc ședința Consiliului de Administrație a IȘJ Alba, în urma căreia 30 de directori și 6 inspectori au fost schimbați din funcție, generalul Sandea motivând acțiunea ca fiind în interesul învățământului.

Ei bine, potrivit fostului inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale, Dan Cherecheș, la acea ședință au participat 11 dintre cei 13 membrii ai Consiliului de Administrație al ISJ Alba. Dintre aceștia patru au votat pentru neprelungirea detașării celor șapte inspectori, patru s-au abținut, iar trei au votat împotrivă, rezultând astfel patru voturi „pentru” dintr-un total de 11, deci lipsa unei majorități legale.

inspector ISJ Alba Dan Chereches

„Cu toate acestea, deși Art. 83 din Ordinul 5451/2013 prevede clar faptul că detașarea/încetarea detașării se face la propunerea ISJ și cu avizul Consiliului de Administrație (C.A.), iar Ordinul 5530/2011 (Regulamentul cadru de funcționare al ISJ) stabilește că o hotărâre a CA, pentru a fi adoptată, are nevoie de jumătate plus unu din voturile exprimate, „generalul” Dorin Sandea a emis deciziile de încetare a detașărilor celor șapte inspectori în mod abuziv și nelegal”, a explicat Dan Cherecheș.

Prin urmare, fostul inspector a decis să își caute dreptatea în justiție, spunând că dacă va câștiga procesul și implicit daunele materiale pe care i le va solicita șefului ISJ pentru “abuzul făcut”, va dona banii unui ONG.

Dan Cherecheș „a dezvăluit” și câteva exemple privind atitudinea dictatorială a „generalului” Sandea, care în cadrul unei ședințe a CA al ISJ Alba le-a spus „verde în față” că face ce vrea el, afirmația fiind consemnată în înregistrarea audio a ședinței. Legat de „abuzurile și lipsa de profesionalism” pe care le-a observat în mod constant la fostul său șef, în ultimii doi ani de când acesta se află la conducerea ISJ Alba, Cherecheș a menționat câteva exemple de întârzieri grosolane și ulteriror anulări a ședințelor de CA, în condițiile în care colegii îl așteptau cu orele să ajungă la întâlnirile pe care tot el le convocase.

„A dovedit faptul că nu este capabil să conducă această instituție în interesul educației. Trebuie demis de urgență și voi face toate demersurile în acest sens, în instanță, la minister și chiar în Parlament. Ce face este împotriva legii! Este un continuator al Partidului Comunist!”, a conchis fostul inspector școlar.

Profesorul Dan Cherecheș a fost inspector școlar pe discipline tehnice între 2005 și 2007, iar până în 2014 a fost membru al Corpului de Control al Ministerului Educației, fiind în ultimii ani vicepreședinte al Comisiei Județene de Bacalaureat în județul Alba. Are 47 de ani, este originar din județul Hunedoara și domiciliază în orașul Cugir. În urma încetării detașării din funcția de inspector, începând cu 1 septembrie 2014, a revenit la catedra rezervată de mecanică, la Colegiul Tehnic „Ion D Lăzărescu” din Gugir, unde este titular. daunele materiale pe care i le va solicita șefului ISJ pentru „abuzul făcut”, va dona banii unui ONG.

”Toate neprelungirile nu trebuie interpretate ca o sancțiune. Ele neafectând calificativul anual al profesorului respectiv. Ele au fost făcute în interesul învățământului. Ele se realizează pentru optimizarea și eficientizarea învățământului din unitățile respective de învățământ sau pe domeniile de activitate în care sunt încadrați la IȘJ. Toate detașările vor înceta la nivelul țării în 31 august 2014, iar noile numiri pe funcții vor începe de la 1 septembrie”, declara, cu privire la măsurile luate, inspectorul școlar general Dorin Sandea, la începutul lunii august.

Bogdan Presecan


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Papa Francisc, vizită istorică la Blaj, în județul Alba, în anul 2019. Legăturile Suveranului Pontif cu România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Papa Francisc, vizită istorică la Blaj, în județul Alba, în anul 2019. Legăturile Suveranului Pontif cu România Papa Francisc a murit luni dimineață, în data de 21 aprilie 2025, după 12 ani de pontificat, la vârsta de 88 de ani, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell, camerlengo al Vaticanului, potrivit AP însă vizita sa din 2019 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Irina Rita Codrea, de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie. Eleva va reprezenta județul Alba și la Religie – Cultul Greco-Catolic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Irina Rita Codrea, de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie. Eleva va reprezenta județul Alba și la Religie – Cultul Greco-Catolic Irina Rita Codrea (clasa a VIII-a) de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a fost distinsă cu Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, desfășurată în perioada […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ”Statu la vase”, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, adună comunitatea în sărbătoare și binecuvântare. Şapte tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Statu la vase”, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, adună comunitatea în sărbătoare și binecuvântare. Şapte tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an ”Statu la vase” este un obicei unic în țară ce are loc în lunea Paștelui la Șugag. Șapte perechi de tineri […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. Suveranul Pontif s-a stins la vârsta de 88 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. Suveranul Pontif s-a stins la vârsta de 88 de ani Luni, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște, lumea a primit vestea tragică a morții Sanctității Sale, Papa Francisc, la vârsta de 88 de ani. Născut Jorge Mario Bergoglio în Argentina, Papa Francisc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cunoscutul Tristan Tate „a luat Lumină” de la albaiulianul Ioan Lazăr, în noaptea de Paște 2025, la biserica românească din Dubai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cunoscutul Tristan Tate „a luat Lumină” de la albaiulianul Ioan Lazăr, în noaptea de Paște 2025, la biserica românească din Dubai La Biserica Ortodoxă Română din Dubai a fost fost arhiplin de români în noaptea de Paște 2025. Mulți dintre conaționali au ales să petreacă sărbătorile pascale 2025 în Dubai, cea mai mare parte dintre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea